Foto: Jurnalul
Foto: Jurnalul

Conform declaraţiilor făcute de către directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ, au existat pierderi majore provocate de zilele de grevă.

Prin urmare, directorul estimează că aceste pierderi s-ar ridica la suma de 20 milioane de lei.

Avertisment: dacă angajaţii Societăţii de Transport Bucureşti nu îşi vor relua activitatea, STB ar putea intra în insolvenţă

Aceste pierderi pot fi cuantificate, din punctul meu de vedere, doar urmare a unui amplu audit economic făcut de către o companie foarte mare. De ce? Pentru că nu îmi doresc ca angajaţi din cadrul instituţiei să facă această evaluare. Eu consider că, pentru transparenţă, şi faţă de publicul călător şi faţă de noi, şi pentru a nu diminua valoarea sau a avea diferenţe majore care să fie imputabile sau contestabile în instanţă, acest lucru făcut de o companie externă ar fi benefic”, a declarat directorul STB.

Greva declanşată de angajaţii STB a continuat şi sâmbătă, deşi Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că aceasta este ilegală

Din puncte de vedere financiar, Adrian Criţ consideră că o consecinţă a acestor trei zile de grevă ilegală reprezintă o pierdere de aproximativ 20 de milioane de lei. În plus, la pierderile financiare se vor adăuga şi prejudiciile de imagine ale societăţii.

Gândiţi-vă şi la prejudiciile de imagine, la ce vor spune călătorii despre noi şi dacă nu cumva am pierdut suportul bucureştenilor, pentru că o companie finanţată de cetăţeni prin taxe, impozite, trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de ei în primul rând”, a spus Criţ la B1TV, întrebat fiind despre pagubele produse de grevă, potrivit Agerpres, citat de Digi 24.

Articolul precedentOmul de afaceri Ioan Neculaie a fost dat în urmărire națională de Poliția Română
Articolul următorCiprian Ciucu (PNL), despre greva de la STB: „Situația este tensionată, autobuzele au fost deja vandalizate și șoferii bruscați”
Cristina Antal
Jurnalist full-time / Pesimist part-time