Ministrul Muncii, Raluca Turcan anunța controale în rândul asistaților social care, conform rapoartelor și spuselor ministrului, beneficiază de ”un soi de abundență de beneficii”.
Raluca Turcan a susținut, de asemenea, că vor fi intensificate controalele în administrațiile locale și în celelalte instituții, cu scopul de a gestiona sistemul de ajutoare sociale. Adică, un soi de poliție printre monezi.
Discuțiile duse au avut ca temă risipa banului public și faptul că există cerință, dar nu există voință: asistații social pot munci, dar refuză.
Cifrele contrazic vendeta personala
În cadrul unui comentariu publicat de Libertatea, Mihai Vasile, deținătorul unui masterat în educație și globalizare la Universitatea Cambridge, a adăugat exact argumentele care lipsesc din preocupările Ralucăi Turcan, mai exact, datele, cifrele și statisticile.
Conform analizelor lui Mihai Vasile, există o diferență majoră între beneficiar și familie. Astfel, munca în folosul comunității, este plătită cu 142 de lei pe lună pe persoană, ceea ce contrazice faptul că asistatul social și-ar putea pune speranțele în venitul lunar acordat de către stat.
Mai mult, ajutorul social se traduce și prin posibilitatea de a beneficia de o asigurare medcială:
”În România există, după calcule proprii în baza datelor primite de la CNAS, peste două milioane de persoane care nu sunt asigurate în sistemul de sănătate. Beneficiarii de ajutor social sunt automat asigurați, fără plata contribuției, care altfel i-ar costa 1.380 de lei pentru un an”, afirmă Mihai Vasile.
Cu cât numărul de asistați social este mai mare într-o localitate, cu atât locurile de muncă sunt mai puține: este o concluzie logică, matematică și care nu poate fi contestată, indiferent de câte războaie declară Raluca Turcan beneficiarilor de ajutor social.
Naveta este, pentru mulți români, un lux
De asemenea, un alt punct forte care nu poate fi rezolvat decât prin matematică este banul alocat transportului. În condițiile în care 83% dintre beneficiarii de ajutor social locuiesc în mediul rural, iar majoritatea locurilor de muncă sunt la orașe, trebuie luată în calcul și respectiva ”navetă”.
”Transportul reprezintă o problemă majoră, multe comunități sărace fiind insuficient deservite de transport, iar acolo unde există, e destul de scump – și-n bani (200-300 de lei pe lună), și-n timp. Am cunoscut persoane care făceau mai bine de trei ore pe drum, plătind peste 200 de lei pe lună, ca să ajungă la un loc de muncă plătit cu salariul minim.”
Prețul pentru diploma sărăciei: 142 de lei
Nu ne naștem învățați și puțini sunt cei care pot folosi diploma de facultate. Sau diplomele. Că acceptăm sau nu, există oameni cu 4 clase, există oameni care nu știu să se iscălească și, da, ignorând indolența, există oameni care nu au avut acces la educație. Nu din vina lor.
”Aproape 18% dintre beneficiarii de ajutor social nu au niciun fel de studii absolvite, 30% au cel mult 4 clase, 37% cel mult 8 clase și mai puțin de 15% au mai mult de 8 clase, rezultă din datele colectate de jurnalista Diana Oncioiu. Acești oameni nu pot fi înscriși la cursuri de calificare, având nevoie întâi de cursuri de alfabetizare.
În momentul în care singura ”școală” reprezintă ciclul primar, singura sursă de venit este cea ”la negru” și singurul ajutor social este suma de 142 de lei pe lună, nu se poate vorbi de un lux. Dacă Raluca Turcan consideră totuși că suma ar reprezenta un lux, acest lux nu are trebui să fie repetat ostentativ ca într-o campanie electorală. Nu fără date exacte, nu fără analiză și nu fără înțelegerea unor lecții de economie primordială.
Lecția de economie: nu mai fiți săraci
Un alt punct abordat de Mihai Vasile este diferența dintre contractul de muncă și respectivii 142 de lei. Revenind la imposibilitatea angajării, la lipsa de experiență și la numărul redus de locuri de muncă, concluzia este simplă: nimeni nu ar prefera 142 de lei în locul unui salariu minim pe economoie și nu, suma de mai sus nu încurajează dezinteresul pentru un contract de muncă.
Familie înseamnă și un copil, iar diferențele între clasele sociale pornesc din familie, din bani și din separatisme:
”Nou-născuții săraci primesc de la stat 427 de lei, în vreme ce jumătatea mai înstărită primește minimum 1.250 de lei indemnizația pentru creșterea copilului și maximum 8.500 de lei, în plus față de cei 427 de lei”.
Și, pentru că Ralucăi Turcan alocația i se pare un lux în plus, o mamă singură cu un copil primește 1.600 de lei, în condițiile în care este angajată. Adică, de aproape 3 ori mai mult decât ar primi doar din ajutoare. Praf în ochi, desigur. O altă mamă singură care beneficiază de ajutor din partea statului primește 576 de lei. Lux?
Ministrul Muncii vorbește despre sărăcia care sărăcește statul. O sărăcire privită în ansamblu, pe care o transformă într-o propagandă ieftină, mai ieftină și mai inutilă decât cei 142 de lei.
