Foto: Facebook/Asociația Mai Mult Verde
Foto: Facebook/Asociația Mai Mult Verde

Educația înseamnă și protecția mediului înconjurător: un grup de elevi de la Colegiul Național Decebal din Deva și-a propus să învețe într-o școală mai verde și mai responsabilă față de mediu.

Asociația Mai Mult Verde a precizat că elevii au profitat de această ocazie pentru a-și exersa și abilitățile activiste.

Cu sprijinul asociației pentru protecția mediului, grupul de elevi a demarat trei campanii:

  • Reducerea risipei alimentare din programul Cornul și Laptele;
  • Solicitarea opționalului de ecologie în școală;
  • Organizarea unui sistem de colectare selectivă a deșeurilor.

Elevii au participat în primăvară la cursul de activism și advocacy organizat în cadrul proiectului ”Documentare pentru schimbare”.

De asemenea, până la finalul lunii noiembrie, vor pune tehnicile învățate în aplicare.

Foto: Facebook/Asociația Mai Mult Verde

Asociația Mai Mult Verde: ”Lucrăm împreună pentru o Europă verde, competitivă și incluzivă”

Primul pas a fost instalarea unui colț educativ pentru colectarea selectivă corectă a deșeurilor din școală. Vă ținem la curent cu progresul lor!”, au transmis reprezentanții asociației, într-un text publicat pe contul de Facebook.

Proiectul este derulat de Mai Mult Verde, în parteneriat cu Asociația Bloc Zero. Sprijinul financiar este asigurat de Active Citisens Fund, programul fiind finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Finanțarea a fost obținută prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este mobilizarea tinerilor din școlile și liceele din orașul Deva și Comuna Șoimuș pentru a se poziționa ca actori responsabili și implicați civic, conștienți de problemele comunității din care fac parte”, se mai arată în text.

Articolul precedentCET Grivița își oprește activitatea
Articolul următorInstagram va bloca, în mod automat, conturile utilizatorilor care hărțuiesc, incită la ură sau discriminează
Jurnalist full-time / Pesimist part-time