Doctorul Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara, susține că singura soluție pentru a stopa transmiterea virusului COVID-19 reprezintă un lockdown național. De asemenea, medicul susține că vaccinarea este importantă, dar în momentul de față e nevoie ca autoritățile să ia măsuri drastice pentru a evita un dezastru. El susține că închiderea totală a României, cum a fost la începutul pandemiei, ar reprezenta o soluție.

„Trebuie întreruptă calea de transmitere a virusului. Vaccinarea e importantă, dar nu poate avea efecte atât de rapide pe cât această întrerupere a circulației virusului și a focarelor de posibilă contaminare. Dacă se realizează prin niște măsuri eficiente, în două-trei săptămâni vom avea primele rezultate”, a precizat Virgil Musta, relatează g4media.ro.

La fiecare patru minute un român moare infectat cu COVID-19

Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă spitalele din România e afluxul mare de pacienți cu forme severe de COVID-19. Medicul Virgil Musta a precizat că spitalele vor ceda în curând.

„Suntem în continuare pe panta ascendentă a pandemiei. Nu putem externa pacienții în ritmul în care vin formele grave de boală, ceea ce crează mari probleme sistemului de sănătate”, susține medicul.

Cu toate acestea, doctorul a lăudat programul Oxigen pentru Timișoara prin care sunt tratați bolnavii cu forme medii și ușoare ale bolii. Municipalitatea a pus la dispoziție cocentratoare mobile de oxigen, iar pacienții se pot trata singuri acasă.

Noi restricții din 25 octombrie datorită exploziei de cazuri cu COVID-19

Președintele României a anunțat, miercuri seara, că de luni se vor introduce noi restricții. Altfel spus, doar persoanele vaccinate vor mai putea circula noaptea, iar certificatul verde va fi obligatoriu pentru majoritatea activităților. De asemenea, masca redevine obligatorie peste tot, inclusiv pe stradă.

Președintele României susține că ce se întâmplă, acum, în țara noastră reprezintă o adevărată catastrofă. El a îndemnat românii să se vaccineze pentru ca noile restricții să fie ridicate. Din cauza numărului mare de infectări, școala va fi închisă timp de două săptămâni. De asemenea, președintele a precizat că Guvernul va detalia toate măsurile vineri.

Moise Guran: ”Suntem vinovați. Eu, tu și toți cei care i-au votat pe acești ticăloși”

Articolul precedentMită la ANAF Constanța: doi inspectori au fost reținuți după un flagrant
Articolul următorNicolae Ciucă sau Florin Cîțu? Ce va alege PNL?
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.