Craiova
Craiova sursa foto; youtube

 Primăria Municipiului Craiova vrea să câștige titlul de cel mai frumos târg de Crăciun din Europa, motiv pentru care a decis extinderea iluminatului public de sărbători în mai multe cartiere ale orașului, potrivit ziare.com.

Reprezentanții Primăriei Craiova nu se tem că vor plăti facturi la electricitate foarte mari, susținând că vor folosi leduri cu consum redus

Aceștia au explicat că vor să extindă iluminatul public de sărbători pentru a se înscrie într-o competiție europeană privind cel mai frumos târg de Crăciun. „Având în vedere că anul trecut am fost desemnaţi de European Best Destinations ca fiind una dintre cele mai frumoase destinaţii de Crăciun şi pentru iluminatul festiv, ornamentele şi decoraţiunile luminoase de sărbători vor fi, şi de această dată, o componentă importantă din conceptul Târgului de la Craiova. Astfel, vom intra şi anul acesta în competiţia europeană pentru cel mai frumos târg de Crăciun. Situaţia actuală, de creştere a facturilor la curent, nu va afecta iluminatul public de sărbători al municipiului Craiova, pentru că noi folosim, încă din anii precedenţi, leduri. Astfel, continuăm să facem economii şi să beneficiem de cele mai frumoase decoraţiuni de Crăciun”, au transmis reprezentanţii Primăriei Craiova.

Primarul municipiul Craiova, Olguța Vasilescu, a declarat că anul trecut au fost un milion de beculețe, care au consumat 11.500kwh, ceea ce a însemnat o factură pe perioada iernii de aproape 20.000 de lei, în ceea ce privește iluminatul de sărbători.

Primarul Craiovei a declarat că se dorește extinderea iluminatul de sărbători și în alte cartiere, toate instalațiile consumând cât 12 calorifere aflate în priză

„Am văzut zilele astea toți haterii care spuneau că Olguța nu face economie şi face risipă de curent. Anul trecut am avut un milion de beculețe, am avut 11.500kwh, asta înseamnă o factură pe perioada iernii undeva la 20.000 de lei, vorbim despre iluminatul de sărbători, nu despre iluminatul public. Dacă dvs considerați că ar trebui să facem economie de la 20.000 de lei și să punem în balanță bucuria oamenilor care trebuie să se plimbe pe străzi iluminate frumos, nu să orbecăie așa cum s-a întâmplat anul trecut în Bucureşti şi să se împiedice în brazi de traforaj, înseamnă că noi nu mai știm ce avem de făcut și trebuie să-i lăsăm pe alții. Anul trecut am fost pe locul 6 între târgurile de Crăciun din Europa, vrem să ne păstrăm blazonul anul acesta”, a declarat Olguța Vasilescu.

Instituțiile publice de la București vor să găsească soluții pentru reducerea consumului de energie, pentru a face față creșterii facturilor

Senatul a decis oprirea iluminării exterioare în anumite intervale de timp, iluminatul interior fiind redus. În timpul vacanțelor parlamentare se vor deconecta toate sursele care consumă energie, precum calculatoare, imprimante , pe holuri fiind montați senzori. Clădirea Guvernului nu mai este iluminată noaptea, din 13 septembrie, fiind luate mai multe măsuri pentru a reduce consumul de energie pe timp de zi.

Octavian Oprea, demis de la Autoritatea pentru Digitalizarea României, în urma scandalului de la Școala de vară a tinerilor liberali

Articolul precedentGrecia va oferi subvenții graduale consumatorilor care vor economisi energia electrică
Articolul următorMeditații online acordate gratuit de elevii olimpici din București