Guvernul din Marea Britanie solicită Uniunii Europene să adapteze planul privind negocierile post-Brexit, în ceea ce privește situația Gibraltarului, mai ales acum, în condițiile în care Marea Britanie nu mai face parte din UE, în urma Brexit-ului. Motivul invocat de britanici are la baza presupusa subminare a suveranității britanice, asupra teritoriului în cauză, informează Reuters, citat de Digi24. Pe de altă parte, Comisia Europenă este de părere că specificările actuale, parte din negociere, ar avea un efect benefic în ceea ce privește viața de zi cu zi a celor care trăiesc și lucrează în atât în Spania, cât și Gibraltar, susținând că este necesară menținerea integrității pieţei comune a Uniunii Europene.
Marea Britanie, de părere că planul intră în conflict cu acordul-cadru pe care îl are atât cu Spania, cât și cu Gribraltar
În replică, ministrul de Externe al Marii Britanii, Dominic Raab, este de părere că acest plan ar intra în conflict direct cu acordul-cadru dintre Marea Britanie, Spania şi Gibraltar, convenit în luna decembrie a anului trecut. Acest acord a fost semnat înainte ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană și se referă la mobilitate și libera circulație la frontiera cu Gibraltarul.
În opinia britanicilor, planul european „ar urmări să submineze suveranitatea Regatului Unit asupra Gibraltarului şi nu poate fi o bază de negociere. Solicităm UE să-l regândească”, a spus Dominic Raab, potrivit Agerpres.
Potrivit declarațiilor venite de la Londra, una dintre nemulțumirile planului stabilit de Uniunea Europeană ar fi că Spania va putea avea dreptul de a iniția controale la graniţe, dar și să supravegheze porturile, aeroporturile şi apele Gibraltarului. Acest rol ar trebui să revină agenţiei europene Frontex, conform acordului semnat în luna decembrie a anului trecut.
Citește și: Vrei să te muți în sudul Italiei? Iată ce trebuie să faci!