Primarul Cristian Popescu Piedone a fost astăzi pus în ibertate, ca urmare a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Cpndamnat în dosarul Colectiv la închisoare cu executare, Piedone a stat în penitenciar mai bine de un an din sentința de 4 ani închisoare.

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis lui Piedone un recurs în casație, o cale extraordinară de atac, ceea ce înseamnă că Piedone, condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul Colectiv, a fost achitat pe motiv că fapta nu există.

Instanța supremă a decis punerea de îndată în libertate a lui Cristian Popescu Piedone: „Admite recursul în casaţie formulat de inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone împotriva aceleiaşi decizii. Casează, în parte, decizia atacată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone, desfiinţând în aceleaşi limite şi sentinţa penală nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016 şi, în rejudecare:

În temeiul art. 448 alin. 1 pct. 2 lit. a şi alin. 3 Cod procedură penală, cu referire la art. 396 alin. 5 Cod procedură penală, raportat la art. 16 alin. 1 lit. b teza I Cod procedură penală, achită pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 (autorizaţia SC Colectiv Club SRL). Înlătură dispoziţia privind obligarea inculpatului Popescu Cristian Victor Piedone la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 1897 din data de 16.12.2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti-Secţia I Penală în dosarul nr. 17008/3/2016, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 566/A din data de 12.05.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală în acelaşi dosar privind pe inculpatul Popescu Cristian Victor Piedone şi dispune punerea de îndată în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză”.

Cristian Popescu Piedone a fost întâmpinat în aplauzele și îmbrățișările celor dragi, i-au fost oferite flori și lacrimi de bucurie. Mulțimea de oameni care l-au așteptat i-au strigat în cor numele, s-a aplaudat și s-a strigat „Bravo”, semn că acestuia i-a fost simțită acut lipsa și în continuare este iubit. Întrebat de jurnaliști dacă se va întoarce la primărie, Piedone a răspuns „cu siguranță da”.

Pierdusem speranța, dar nu mi-am pierdut speranța în Dumnezeu. Am spus Înaltei Curți de Casație și Justiție la ultimul meu cuvânt că mai sus de această a Justiției din România există doar Dumnezeu. La Dumnezeu eu m-am rugat a face dreptate și a deschide ochii judecătorilor, dacă sunt judecători drepți.

Până la Înalta Curte nu am avut parte decât de acele culoare de care vorbiți, de acele comenzi, de acei scheleți în dulap ai anumitor judecători și procurori. Dar iată că astăzi, există o speranță pentru dreptate.

În 30 de ani de administrație, să-mi zică mie orice politician din România, din lume, că e „fată mare”. NU există, fecare cu păcatele lui. Eu am vrut de la început să răspund pentru păcatele mele. din păcate, am răspuns pentru altcineva”, a declarat Piedone.

Articolul precedentPrima vizită externă a premierului Ciolacu, în Republica Moldova
Articolul următorExclusiv zin.ro – Profil de primar – FC Argeș a retrogradat, Cristian Gentea rămâne primarul Piteștiului până la ”barajul” alegerilor locale