M-ați sunat în prima zi de pace. Deși există un tratat de încetare a focului, nu credem că este definitiv. Pentru noi, cuvântul lor nu mai este cuvânt. Activitățile se vor relua, mai puțin învățământul…

Armata își continuă activitatea… Sperăm, totuși, ca lucrurile să revină la normal, vrem pace, vrem normalitate. Au fost 11 zile de foc, de frică și de panică.

Anul trecut, în plină pandemie, oamenii aplaudau forțele de intervenție. Aplaudau din balcoane. Așa am făcut și noi: i-am aplaudat pe cei din ambulanțe, pe pompieri, pe oamenii care au luptat cu secundele, pe oamenii care nu fug.

Așa începe Dragoș Nelersa o descriere a Israelului de azi, de acum: o țară iubită de români, dar uitată de președintele român. Este jurnalist, este stabilit în Israel de mai bine de 20 de ani, are o familie frumoasă, are copii și este liderul comunității românești.

Distanța, calculată în kilometri, se transformă în apropiere atunci când vorbește de România.

Foto: Arhivă personală

Și, în ciuda unui război, în ciuda pandemiei, în ciuda restricțiilor și a indiferenței constante de care dau dovadă autoritățile române, Dragoș simte că trebuie să vorbească despre România. O țară care nu l-a uitat și o țară pe care nu vrea să o uite.

”Chiar dacă trăiesc în Israel, ei sunt și cetățenii României, iar o vorbă bună, un semn din partea dumneavoastră, domnule președinte, cred că le-ar prinde bine în aceste zile”

A scris o scrisoare deschisă pe care președintele a ignorat-o cu previzibilitatea tipică, are un ziar, unicul ziar tipărit în limba română și spune despre legăturile cu România că nu sunt doar culturale, ci sunt ”de sânge”, pentru că toți cei care au venit în Israel nu-și uită țara mamă.

Este parte activă din cea de-a treia asociație după Uniunea Scriitorilor din România, este parte din Casa Scriitorului Român din Tel Aviv, locul unde sala este mereu plină de români, de lansări de carte și de șezători culturale.

Și, totuși, dincolo de cultură, dincolo de rânduri și de articole, cea mai importantă rămâne legătura ”de sânge”.

O zi de război înseamnă secunde. Timpul este decalat și totul depinde de zgomotul alarmei. De secundele pe care le numeri în momentul în care cauți adăpost, pentru că o simplă secundă îți poate salva viața

Foto: Arhivă personală

Au terorizat toată zona din apropierea Fâșiei Gaza. Practic, sună alarma și ai câteva momente să vezi unde te poți adăposti. Pentru mine, din momentul în care suna alarma, știam că am la dispoziție un minut și 20 de secunde să găsesc adăpost…Dar eu locuiesc la 20 de kilometri de Tel Aviv. Alte orașe au la dispoziție doar 20 de secunde.

Sunt oameni care stau în buncăr, nu pot merge la toaletă, nu pot mânca, nu pot ieși pentru apă. Iar alarmele sună din 30 în 30 de minute. Când suna alarma, mă gândeam mereu la bătrâni, la oamenii bolnavi, la oamenii în vârstă. Sunt oameni care trăiesc în apartamente vechi, care erau nevoiți să meargă în adăpostul comun. Uneori ieșeau pe casa scării în momentul în care se auzeau alarmele, noaptea.

Alarme în Israel

Israelul nu e un stat terorist. Israelul este un stat democratic, un stat uman, al oamenilor

Statul Israel nu este în război cu Fâșia Gaza. Nu putem fi în război cu oameni conduși de grupări teroriste, de grupări extremiste care au preluat puterea printr-o fraudă electorală. Cetățenii Fâșiei Gaza sunt o mână de oameni: 2 milioane de oameni asupriți de soartă. Noi nu avem nimic cu populația din Fâșia Gaza.

Să ne gândim la un fapt știut, despre care nu se prea vorbește: armata Israelului este cea mai bine pregătită armată din lume. Are armament sofisticat, are cele mai bune tancuri, are avioane ”invizibile”, F15… Să ne gândim la Cupola de Fier, fără de care am fi fost distruși. Într-o singură oră, Gaza putea fi decimată. Devenea cenușă.

Israelul refuză să lupte cu populația fără apărare, cu populația civilă. Israelul vrea pace

Israelul nu e un stat terorist. Israelul este un stat democratic, un stat uman, al oamenilor. Lupta s-a dus împotriva organizațiilor teroriste, nu împotriva populației civile. Să luăm în calcul că există cel mai mare depozit de armament sub un spital. Acolo este depozitat, sub spitalul din Gaza. Nu bombardăm spitalul, fie el și în Gaza!

Foto: Arhivă personală

Israelul este un stat care e atacat, dar un stat care răspunde atacului, anunțând unde va lovi. Israel a anunțat unde va bombarda, lansând bilețele din avion, pentru ca oamenii să știe ce bloc, ce imobil va fi atacat și pentru a se putea feri, pentru a se putea adăposti.

Din acel moment, știau că au o oră la dispoziție să evacueze. Pentru că Israelul nu luptă cu populația fără apărare, cu populația civilă.

Dorul de țară înseamnă și dorul de Iași, prin participarea la comemorarea Pogromului de la Iaşi, în memoria evreilor uciși: ”Poate va trimite și domnul Iohannis pe cineva…că prezent, nu cred că va fi”

Ar fi vrut să ajungă în țară de Paște, dar încă erau restricții, iar zborurile au fost anulate. Are prieteni, are  familie în țară și vrea să ajungă la Iași, la comemorarea Pogromului din 28 iunie, unul dintre cele mai violente pogromuri din istoria evreilor din România.

Participă anual, alături de sute de oameni ,la Marşul Vieţii, organizat de Primăria Municipiului Iaşi, Comunitatea Evreilor din Iaşi şi Rabinul Comunităţii Originarilor din România, Josef Wasserman, iniţiatorul acestui amplu proiect de comemorare.

Vrem să mergem în acest an, suntem aproximativ 200 de oameni. Vin și locuitorii Iașiului și se merge în marș, din centru, până la Cimitirul evreiesc. Rabinul va primi, în acest an, titlul de Cetățean de Onoare al Iașiului. Nu cred că va fi un număr foarte mare de oameni în acest an, nu sunt zboruri directe și nu știm cum ne vom putea aduna, pentru că nu putem preconiza situația vaccinării în Iași. Oricum, noi ne pregătim în fiecare an pentru un asemenea eveniment. Poate va trimite și domnul Iohannis pe cineva…că prezent nu cred că va fi.

Gazeta Românească – Ziarul pe timp de război, pe timp de pace și publicația care a supraviețuit coronavirusului

Este unicul ziar tipărit în limba română, unicul ziar cu distribuție națională în Israel.

Este ziarul care a anunțat și război, și pace. Jurnaliștii de la Gazeta Românească scriu despre politica extrenă, internă, despre mediu, administrație și despre nevoia de empatie, în scrisori deschise, în scrisori de care oamenii au nevoie, dar în fața cărora unii lideri preferă să rămână orbi.

Mai mult decât orice, publicația a supraviețuit coronavirusului. Dragoș povestește că are abonați în toate colțurile lumii, din Israel, România, Italia sau Australia.

Este ziarul oamenilor care scriu pentru oameni, despre oameni. Înainte, se distribuia la chioșcuri sau în librării, dar, odată cu pandemia, Dragoș a apelat la serviciile poștale pentru ca oamenii să poate primi Gazeta Românească, prin livrare la domiciliu, în plicuri speciale.

Scrisoarea deschisă nu a fost pentru Klaus Iohannis. Scrisoarea a fost pentru români

Dragoș Nelersa are dublă cetățenie, iubește Israelul, iubește România și tot ce așteaptă este empatie. Nu vrea un răspuns, nu vrea ajutor din partea autorităților române, vrea umanitate. Vrea o dovadă că liderul român nu i-a uitat și nu-i uită pe cei din Israel, fie ei români sau evrei. Îl numește pe Iohannis ”președintele nostru” și, alături de ”nostru”, pronunță mereu cuvântul durere.

Pe noi, ca români, ne doare că președintele nostru e indiferent. Suntem o comunitate uitată? Suntem o comunitate neglijată? Am stat trei ani fără ambasador și e păcat, e mare păcat că însuși liderul își ignoră comunitatea de români. Doare.

Scrisoarea a venit ca o răbufnire, pentru că mă doare că timp de trei ani nu am avut sprijin cultural, că nu am avut un ambasador, că Guvernul și președintele sunt atât de insensibili la gesturile noastre. Noi nu cerem nimic. Eu – nu cer nimic. Doar empatie.

Foto: Arhivă personală

Un interviu atipic, despre un război atipic: ”M-ați sunat în prima zi de pace

Dragoș vorbește liber, cu mult calm, despre o țară care a tânjit după calm. Vorbește de planuri, de o nouă vizită în România, una din multele vizite care potolesc, cât de cât, dorul de familie și de prieteni. Face planuri, într-un context în care banalul plan pentru mâine reprezintă un lux.

Găsește pace în munca de jurnalist, scrie editoriale, citește și încearcă, în fiecare zi, să mențină ceea ce el numește puntea de legătură între Israel și România: dragostea pentru țară, pentru cultură și pentru valori, toate transpuse pe hârtie și publicate în fiecare zi de joi.

VIACristina Antal
Articolul precedentGata cu poluarea în Capitală! Studiu amplu pe tema calității aerului
Articolul următorControl judiciar în cazul achizițiilor frauduloase de locuințe de stat
Jurnalist part-time / Pesimist full-time