Sursa: Facebook

Dacă vă era dor să mai aflați câte ceva despre Sebastian Ghiță – cel care a fost politician de mare succes în România până a fugit din țară, ei, bine, ultimele zvonuri, știri sau cum vreți să le calificați, sunt că acesta ar fi agent al Kremlinului.

Liniștit, din Belgrad, Ghiță însă a ținut să contracareze aceste informații, pe Facebook: „Resping toate aceste afirmații false”, a clamat el.

The Fact Investigation Platform a publicat, zilele trecute, informația potrivit căreia numele lui Sebastian Ghiță – om de afaceri, fost deputat PSD, fondator al Romania TV, ar fi indicat drept agent al Kremlinului.

Aici sunt menționate influențele ruse din mai multe țări, numele afaceristului român fiind menționat la capitolul Republica Moldova:

În documentele revizuite de FIP.am, informațiile despre Moldova se concentrează în principal pe încercările de a discredita președintele Republicii Moldova Maia Sandu și de a stabili influență în domeniul media regional. În special, potrivit unor surse, s-au desfășurat campanii coordonate împotriva Maiei Sandu, în cadrul cărora s-au folosit așa-numitele investigații asupra activităților Fundației Sandu.

Documentele discutau idei de a-l folosi pe Sebastian Ghiță pentru a susține că administrația lui Sandu a încercat să blocheze răspândirea știrilor negative despre el la România TV în schimbul a 150.000 de euro. Sebastian Ghiță este un fost deputat român, proprietar media și fondatorul „România TV”.

Documentele relevă faptul că Maia Sandu este menționată ca una dintre principalele ținte pe site-ul SNG.TODAY care, potrivit surselor, este deținut de Agenția de Design Social (SDA) și sponsorizat de Kremlin și Maria Zakharova.

Astfel, Moldova este considerată o zonă activă de război informațional, unde principalul scop a fost discreditarea guvernului pro-european”.

Firește, informația s-a rostogolit, iar Sebastian Ghiță a ținut să asigure – cu multe greșeli gramaticale și fără diacritice-, că dumnealui nu are astfel de colaborări, ci alții poate.

Resping toate aceste afirmatii false despre legaturile mele cu Putin si Kremlinul facute de agentii Sorosisti (numele agentilor de informatii nu se transmit in clar). Minciunile si inventiile fortate de presa Sorosista sunt inutile. Spre disperarea Sorosistilor, Romania are un Presedinte Roman din Muntii Fagaras.

Daca Romania se va uni cu Basarabia – Presedinte va fi Nicusor Dan! Maia Sandu nu va fi Presedintele Romaniei! Nicusor Dan nu va fi suspendat asa cum isi doresc agentii Sorosisti.

Daca doamna Kovesi doreste sa candideze la Presedintia Romaniei, voi candida si eu! Coldea, Dogioiu si cei din spatele lui Bolojan trebuie sa accepte ca Nicusor Dan nu este Sorosist si ca nu-l pot controla.

Cele 125.000 de ONG uri din Romania care traiesc din bani publici (20% din impozitul pe profit ce ar trebui sa ajunga la ANAF) trebuie sa justifice orice implicare in politica. Statele Unite si Administratia Trump sunt cele care pot tine piept Rusiei la Marea Neagra.

Romania trebuie sa paseasca spre revolutia Artificial Intelligence impreuna cu marile companii din SUA. Locul Romaniei este alaturi de SUA. Armata AI a USA vs Armata AI a Chinei vor fi puterile dominante ale lumii. Nu vor exista Armatele AI ale Rusiei, Frantei, Germaniei, UK etc”, a scris acesta pe Facebook.

    Articolul precedentAutoturisme confiscate de la bărbați care organizau tombole ilegale în Suceava