Carne.
Carne. Sursa foto: ANPC

Carne depozitată în tăvi murdare, în afara frigiderelor, carne vânduta fără documente de provenienţă, sunt câteva din neregulile constatate de către Inspectorii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) în urma controalelor efectuate în Hala Obor din Capitală. Inspectorii au aplicat amenzi de aproape 400.000 de lei și au oprit de la comercializare peste 800 de kilograme de carne.

800 de kilograme de carne, oprite de la comercializare

Echipe de control ale Comisariatelor Regionale de Protecţie a Consumatorilor din regiunile Bucureşti-Ilfov şi Prahova au făcut 24 acţiuni de control, la toţi operatorii economici care îşi desfăşoară activitatea în Hala Obor, precum şi la cei care administrează locaţia, aplicându-se amenzi contravenţionale în valoare totală de 387.000 de lei. De asemenea, s-a mai dispus oprirea definitivă de la comercializare şi distrugere a peste 800 de kilograme de carne, în valoare aproximativă de 30.000 de lei, oprirea temporară a prestării de servicii, până la remedierea deficienţelor, a 4 magazine şi 2 raioane de magazin şi remedierea deficienţelor întregului complex, în maximum 15 zile. Dintre operatorii economici verificaţi, 9 comercializează produse nealimentare, fiind încă în curs de verificare.

Spaţii de depozitare improprii pentru carne

Cele mai importante nereguli constatate sunt utilizarea unor spaţii de depozitare improprii, respectiv tăvi neigienizate, expuse la temperatura mediului ambiant, utilizarea unor instrumente de tranşare (butuc, topoare, cuţite) neconforme, nerespectarea regimului de temperatură pentru carnea proaspătă, comercializarea cărnii fără afişarea informaţiilor de identificare-caracterizare prevăzute în lege, utilizarea unor camere frigorifice neigienizate, cu sistemul de închidere a uşii cu urme pronunţate de murdărie şi cu grilă şi paletele aparatului de frigider neigienizate, utilizarea unor vitrine asistate neigienizate. S-au constatat comercializarea cărnii fără documente de provenienţă a mărfii, deficienţe privind informaţiile conţinute de etichete referitoare la produse, comercializarea produselor nealimentare cu deficienţe de informare pe etichete (lipsa compoziţiei fibroasă pentru textile, a traducerii în limba română, a elementelor de identificare-caracterizare). În ceea ce priveşte locaţia Halei Obor, neregulile întâlnite au fost pereţi şi tavanul deterioraţi, cu infiltratii masive, cu mucegai, faianţă lipsă, tencuială căzută, uşi cu zone de rugină, pavimentul cu zone crăpate, bucăţi de pavaj lipsă, denivelări, acumulări de apă, în unele locuri, cu acumulări masive de praf şi grăsime în strat grosier, grătarele metalice deteriorate, uzate, rupte, în zona de colectare şi evacuare a reziduurilor menajere, grupul sanitar în totalitate neigienizat.

Criza gunoaielor din Sectorul 1, jucată la poker de Clotilde Armand și fostul director al Metrorex

Articolul precedentCriza gunoaielor din Sectorul 1, jucată la poker de Clotilde Armand și fostul director al Metrorex
Articolul următorAmendă usturătoare pentru un șofer care a făcut gesturi obscene unei femei