Medicul Ioana Mihăilă a depus jurământul și este oficial noul ministrul al Sănătății, iar cu acest pas se speră într-o revenire la normalitate, în ceea ce privește criza din ultima perioadă, generată de demiterea lui Voiculescu. Președintele Iohannis a ținut să transmită coaliției de guvernare să o sprijine pe „noua colegă”, Ioana Mihăilă.
„Doamnă ministru, preluați astăzi un minister foarte complicat, Ministerul Sănătății, într-o perioadă extrem de dificilă, de pandemie. Vă doresc multă putere de muncă, mult succes! Vă doresc să vă integrați în echipa guvernamentală și cred că este un moment bun să spun că sunt foarte bucuros că în coaliție s-a găsit un modus vivendi care ne dă tuturor speranțe că lucrurile, de acum înainte, vor merge și mai bine”, a declarat șeful statului.
Acesta le-a transmis celor de la guvernare să găsească o colaborare foarte bună între membrii cabinetului Cîțu. „În acest caz special, să o sprijiniți pe noua colegă, doamna ministru Mihăilă, fiindcă va avea enorm de multe probleme de rezolvat. Iar coaliției de guvernare îi doresc mult succes și să terminăm, cu rezultate notabil de bune, această etapă nefericită, pandemică. Sper foarte mult ca, printr-o campanie de vaccinare de succes, să reușim până în vară să ieșim din pandemie”, a declarat președintele Iohannis.
Cine este Ioana Mihăilă
Ioana Mihăilă este medic endocrinolog și fost președinte al PLUS Bihor. Aceasta a ocupat funcția de secretar de stat, în perioada mandatului lui Vlad Voiculescu. Printre prioritățile sale, cu privire la criza sanitară cauzată de pandemia de Covid, se numără rezolvarea acesteia prin măsuri concrete care să vină în sprijinul spitalelor. „Sunt medic și cunosc îndeaproape care este situația din spitale și cu ce se confruntă colegii mei de mai bine de un an. Au nevoie de soluții ferme și clare și asta îmi propun să fac, alături de colegii mei din minister – să venim în ajutorul lor, iar tot ce a fost făcut bun până acum va fi continuat”, a spus Ioana Mihăilă, potrivit unui comunicat de presă, citat de Digi24.