Un avion care transporta 133 de pasageri, s-a prăbușit în apropiere de oraşul Wuzhou, situat în sudul Chinei.
Aeronava aparţinea companiei China Eastern Airlines.
Potrivit Mediafax, este vorba de un aparat de zbor Boeing 737. Acesta se deplasa de la Kunming la Guangzhou.
Imediat după ce s-a prăbușit, un puternic incendiu a izbucnit în munți, afectând pădurile din regiune
Postul de televiziune CCTV a relatat că accidentul a avut loc în apropierea orașului Wuzhou, în Teng, arată Mediafax, citat de Gândul.ro.
Potrivit sursei citate, echipele de salvare sunt, la ora transmiterii acestei știri, către locul tragediei. Nu se cunoaște numărul victimelor.
Avionul era o aeronavă 737-800 fabricată în urmă 6 ani. Alături de pasageri se aflau şi 9 membri ai echipajului
Aviația Civilă din China (CAAC) a precizat că aeronava a pierdut contactul peste orașul Wuzhou. Avea la bord 123 de pasageri și nouă membri ai echipajului. La bord se aflau 132 de persoane, și nu 133 cu s-a anunțat inițial.
“A fost activat mecanismul de urgență și a trimis un grup de lucru la fața locului”, se arată într-un comunicat al CAAC, citat de Reuters.
Ultima înregistrare de pe site-ul Flightradar24 arată că aparatul de zbor se coborâse la altitudinea de aproximativ 1.000 de metri într-o zonă muntoasă.