Sursa foto: Facebook/ U.S. Embassy Moldova

Kent Logsdon, ambasadorul Statelor Unite la Chișinău, a precizat că pentru moment nu există niciun indiciu cu privire la un posibil atac rusesc asupra Republicii Moldova.

Oficialul american a mai declarat că există o comunicare continuă cu Occidentul și aliații NATO, iar pentru moment nu există semne clare că Rusia ar dori să atace Republica Moldova.

„În acest moment nu avem indicii că Republica Moldova ar putea fi ţinta unui atac, dar suntem foarte îngrijoraţi de ceea ce ar putea să se întâmple în regiune, în special în contextul imaginilor pe care le vedem în fiecare zi a ceea ce se întâmplă în Ucraina”, a declarat ambasadorul Statelor Unite Kent Logsdon, potrivit Digi24.

Moldova, următoarea țară pe lista lui Putin?

Serghei Krivonos, generalul forțelor armate ucrainene, a susținut în urmă cu câteva zile că Transnistria reprezintă un punct „fierbinte” în zonă deoarece aerodromul de la Tiraspol ar putea deveni un punct de desant al trupelor rusești pentru a ataca Odesa.

Totodată, săptămâna trecută, primarul orașului Odesa, Ghennadi Truhanov, a avertizat că Putin ar putea trimite trupele ruse din Transnistria să participe la invadarea Odesei, asemănător cu cea ce a venit dinspre regiunea Nikolaiev.

Expertul militar ucrainean Oleg Jdanov e de părere că Putin nu va ascunde o astfel de intenție.

„Dar până când gruparea de trupe ruse care avansează spre Voznesensk nu va ajunge la Odesa, Transnistria va sta foarte liniştită. Mai ales că noi avem suficiente trupe şi artileria noastră poate ajunge adânc în teritoriul transnistrean”, e de părere Jdanov.

Reamintim că în Transnistria sunt mobilizați 3.000 de soldați ruși, repartizați într-un număr redus de unități de luptă. Mai mult, există doar un batalion de tancuri, două motorizate și unul de artilerie.

Este a 26-a zi de război între Rusia și Ucraina, iar negocierile de pace bat pasul pe loc. Astăzi, 21 martie, patru persoane au murit după ce mai multe proiectile rusești au căzut într-o zonă rezidențială din Kiev.

Oficialii de la Kremlin au susținut că discuțiile cu oficialii ucraineni nu au produs un progres major, cerând statelor care pot exercita o influență asupra Ucrainei să îi determine să accepte cerințele impuse de Moscova.

Citește și articolul: Joe Biden vine în Europa. Președintele american, față în față cu liderii europeni

Articolul precedentRomânii preferă, din ce în ce mai mult, să cumpere de pe internet
Articolul următorValeriia, o fetiţă din Ucraina, devine coperta revistei TIME
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.