Noul președinte al PMP, Eugen Tomac, a precizat că nu va continua dialogul cu formațiunea condusă de George Simion, afirmând că șansele unei alianțe politice cu AUR sunt egale cu zero.

Acesta a caracterizat partidul condus de Simion ca fiind extremist din cauza mesajelor pe care le transmite în spațiul public.

„Este exclus să am orice fel de dialog cu un partid xenofob, un partid antieuropean, un partid extremist prin definiţie, prin comportament şi prin mesajele pe care le transmite”, a spus Tomac, potrivit RFI.

Cristian Diaconescu a avut mai multe discuții cu liderul AUR pentru formarea unei alianțe politice

De asemenea, noul lider PMP nu înțelege motivul pentru care Diaconescu a încercat o apropiere față de AUR, precizând că nu au existat discuții despre un asemenea proiect și nici nu a încurajat un astfel de comportament.

„Regret că a intrat în această logică politică, nu mă aşteptam să aibă o asemenea abordare (…). Este exclusă orice formă de asociere”, a mai spus europarlamentarul.

Totodată, Tomac a explicat că nu va exista nicio fuziune cu alt partid, precizând că acum e nevoie de o schimbare a partidului pentru alegerile din 2024.

„Ceea ce ne interesează acum este să ne consolidăm, să facem o evaluare cât se poate de onestă în interiorul PMP şi bineînţeles să punem umărul astfel încât în 2024 dreapta curată şi curajoasă să poată deveni cu adevărat o alternativă la stânga”, a concluzionat președintele PMP.

Reamintim că Eugen Tomac a fost ales de către Congresul Extraordinar al Partidului Mişcarea Populară, sâmbătă, la Sinaia, cu 421 de voturi „pentru”, noul președinte al formațiunii politice.

În urmă cu câteva zile, George Simion a declarat că va accepta să formeze o alianță cu PMP doar dacă partidul va fi condus de Cristian Diaconescu.

„Publicul ar trebui să ştie că AUR face alianţă doar cu românii şi, în rest, noi nu vrem să cooperăm cu un PMP în viitoarea guvernare, cu un PMP condus de Tomac”, a spus liderul AUR în urmă cu câteva zile.

Discuțiile despre o alianță PMP-AUR au stârnit reacții în spațiul public, dar și în interiorul ambelor partide politice.

Cristian Diaconescu este istorie. PMP și-a ales un nou președinte

Articolul precedentRomânii iubesc magazinele și târgurile de antichități
Articolul următorPrimăria Călăraşi taie arbori de dimensiuni impresionante, de peste 40 de ani
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.