La distanță de o săptămână de când Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), actul normativ are și votul majoritar al Camerei Deputaților.
Proiectul de lege a fost adoptat cu 205 voturi „pentru”, 90 „împotrivă” și o abținere, iar USR a anunțat deja că va ataca legea la Curtea Constituțională a României.
În ciuda criticilor, inclusiv de la asociații ale magistraților, dar și ale DNA, proiectul mai are un pas până la definitivare, primul „succes” repurtat fiind avizul favorabil primit de la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. De altfel, aceasta a și fost una dintre laudele aduse proiectului de către deputatul PNL Cristina Trăilă, colegă de partid cu ministrul Justiției, care își asumă acest proiect.
„După multe încercări, atât ale Guvernului, cât şi ale Parlamentului, avem în dezbatere un proiect important – cel de desfiinţare a Secţiei speciale – mult disputat. Şi, în ciuda criticilor aduse de unii care, aflaţi în funcţii pentru o perioadă e timp, şi-au arătat incapacitatea de adopta un astfel de proiect de lege, astăzi vin şi spun că ar fi nociv un astfel de proiect, care nu face altceva decât să aducă normalitate în sistemul judiciar, o normalitate dorită de mult timp atât de noi care ne aflăm astăzi în băncile Parlamentului, cât şi întregul sistem, întreaga breaslă din acest domeniu”, a declarat Cristina Trăilă, citată de Digi 24.
În mod clar, cei la care se referea doamna deputat sunt parlamentarii USR, dat fiind că formațiunea politică a deținut portofoliul Justiției în vremurile vechii coaliții, iar ulterior membrii USR au criticat de mai multe ori forma actuală a proiectului de desființare al SIIJ. Fostul ministru Stelian Ion chiar a punctat astăzi că se urmează „un drum greșit” și că actualul ministru Cătălin Predoiu „a depus armele înainte de a lupta măcar o secundă pentru a susține varianta corectă, pe care verbal declarativ o susține”.
De îndată ce desființarea SIIJ va deveni certitudine, cauzele aflate în curs de soluţionare vor fi declinate „prin grija Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie” parchetelor competente, unde vor fi lucrate de procurori anume desemnați de CSM. În același timp, cauzele soluţionate ale căror dosare se află în arhiva Secţiei se transmit acelorași parchete competente.