Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că toate companiile care țin de transportul feroviar au nevoie de investiții masive, iar în contextul grevei spontane declanșate luni dimineață, le cere sindicatelor să respecte legea.Mai mult, ministrul susține că situația din sistemul feroviar este „efectul a 30 de ani de neinvestit”.
„Trebuie să se aplice planurile de redresare. (..) Oricât aş vrea să vă spun că vom veni cu măriri extraordinare, nu vreau să spun acest lucru, cum au făcut alţii înaintea mea. Nu vreau să îi mint pe oameni, poate să sinceritatea mea nu e bună, politic, dar vorbim de o realitate economică. Încerc să găsesc soluţii care să ajute aceste companii pe cheltuieli”, a spus Grindeanu, la sediul PSD.
Reamintim faptul că la vârful Ministerului Transporturilor media celor care au deținut portofoliul, fie că vorbim de ministru plin sau interimar, a fost de mai puțin de un an. Concret, în cei 31 de ani de după „Revoluție”, 34 de miniștri au ocupat acest fotoliu, iar cel mai lung mandat a fost al lui Miron Mitrea, de aproape 4 ani, în perioada 2000-2004.
Cât privește Legea Statutului personalului feroviar, în care printre altele sunt prevăzute și chestiuni legate de grila de salarizare, aceasta a fost cea care a declanșat principala nemulțumire a angajaților de la CFR, indiferent să vorbim de CFR Marfă, CFR Călători sau CFR Insfrastructură. Legea a fost prorogată pentru a doua oară într-un singur an, până la data de 1 ianuarie 2023, după ce la începutul lui 2021 s-a anunțat amânarea intrării în viagoare a prevederilor legii până pe 1 aprilie 2022.
Pe marginea acestei legi, Sorin Grindeanu a afirmat, în cadrul conferinței de presă menționate, că va încerca să găsească soluții pentru anul viitor. „Va intra în vigoare când se va aplica la companii care sunt viabile economic, aplicându-se tot ceea ce înaintea mea s-au angajat cei care au coordonat PNRR şi ministerul Transporturilor, că vor face în 2022, adică eficientizare”, a declarat ministrul.
De altfel, aceasta a ținut să precizeze ce înseamnă „eficientizare” în opinia sa. „Din punct de vedere economic, să stea bine în picioare, iar veniturile să fie mai mari decât cheltuielile”, iar acest lucru se poate realiza prin dialog şi planuri de restructurare, pe care trebuie să le elaboreze companiile şi să fie transpuse în practică. „Acum suntem în stadiul de elaborare de strategii”, a mai spus Sorin Grindeanu.