”PSD-iștii din Fălticeni nu votează cu PSD-ul” – Cătălin Coman, actual primar PSD Fălticeni

De când a ieșit public si a zis că el nu mai e de acord cu politica PSD-ului, Cătălin Coman, primarul din Fălticeni a devenit un fel de vedetă locală, aproape chiar națională. Ca un animăluț de pradă, nu mai contenește cu interviurile, uită că el nu mai este in campanie electorală și, de câte ori un prieten ziarist (și se vede treaba că sunt mulți) îi ridică ”mingea la fileu”, se autovictimizează aproape tăvălindu-se în groapa cu etică. S-a transformat in portavocea prietenilor nemulțumiți de faptul că au fost refuzați de un partid care se reformează. Se transformă pe zi ce trece, așa cum il caracteriza alt prieten de-al său, într-un social-democrat de…dreapta

Deputatul PNL Ioan Bălan: Primarul Fălticeniului, Cătălin Coman, e mai mult de dreapta. Viața l-a dus în zona de stânga

La prima vedere nu prea ai ce să-i reproșezi lui Coman, spoiala este aproape perfectă. Este genul de primar care, cu o inteligență ca media primarilor din țara noastră, știe să te facă să-i dai dreptate, pare că are și coloană vertebrală. Dar, pun pariu că tare mult ar vrea să ”vobească” cu google-ul să-i șteargă articolele în care nu este prezentat ca salvatorul Fălticeniului. Îmi vine în minte una din temele de campanie ale USR-ului: a furat, dar a și făcut ceva. Sigur, Coman nu a fost acuzat vreodată, până astăzi că ar fi furat, și deci nimeni nu poate vorbi despre asta (deci nici noi), dar, știind ce s-a scris in Ziarul de Investigații cu ceva timp în urmă, parcă totuși, ceva e putred la primăria din Fălticeni.

Administrație „de cumetrie”! La Fălticeni, contractele de reparații străzi merg pe bandă rulantă către firma cumătrului primarului Cătălin Coman

Este oarecum șablon, să fii ales primar și viața să ți se îmbunătățească rapid. E clar pentru toată lumea că acolo există o rețetă sigură către prosperitate. Este de asemenea rușinos să ai în declarația de avere bani și valori cât să-ți poți lua două case iar tu să stai in continuare într-o locuință socială. Dată de tine, ție! Poate că ai luat locul unuia care chiar are nevoie. Dar să pozezi in sărac in ochii oamenilor cărora le ceri votul poate fi cartea câștigătoare. Și în cazul lui Coman a mers și a treia oară!

Deja legendarul spital din Fălticeni, a fost temă de campanie, chiar dacă Coman se bătea cu cărămida în piept (și încă o face) că nu vrea să vorbescă despre el. I-a mințit pe toți fără pic de rușine

Carmen Uscatu, co-fondatoarea Asociației Dăruiește Viață, ONG-ul care construiește primul spital de oncologie pediatrică din România, și care este din Fălticeni îl acuză in mod direct pe primarul Coman de faptul că nu este interesat de viața fălticenenilor și că nu este aplecat către problemele reale ale urbei. Uscatu spune cu subiect și predicat că primarul nu are experiența necesară și nici pregătirea de a construi el, un spital. Din dorinta de zeificare, se incăpătânează să nu asculte sfaturile GRATUITE ale specialiștilor. Poate pentru că sunt gratuite?

Primarul Coman și-a făcut reclamă electorală la Maternitatea Fălticeni în ziua în care autoritățile naționale anunțau interzicerea vizitelor aparținătorilor în spitale. Edilul și oamenii care îl însoțeau au intrat cu pantofii și hainele de stradă, fără botoșei și halate în saloanele de la parterul maternității și au împărțit flori pacientelor și personalului medical

Vă amintesc că spitalul de la Fălticeni, nou de 27 de ani, nu se deschide pe motiv că nu au echipamentele necesare

Managerul spitalului Fălticeni a cumpărat echipament de fotoîntinerire facială, fototerapie și epilare definitivă. 

“Sunteți o haită de perverși, vă schimbați scaunele între voi, vă admirați incompetența, dar veți plăti”

Carmen Uscatu

În perioada de domnie a lui Coman, Fălticeniul a suferit cea mai mare depopulare din istoria sa. Oameni cinstiți, cu frică de Dumnezeu, au luat calea străinătății pentru un trai mai bun. Oameni corecți nu și-au putut găsi de muncă pentru o viață demnă!

Țipă tare și te scoți

Cătălin Coman crede că a prins peștele cel mare

Primarul Coman a învățat foarte repede că dacă țipă mai tare, lumea îi va da dreptate. Asta a făcut până acum, a țipat a pagubă pentru orașul pe care îl stăpânește. Dacă era atât de vertical pe cât afirmă și avea curajul despre care amintește, dacă ar fi fost un moldovean adevărat, nu plângea peste tot pe unde e primit, ci ieșea cu demnitate și curaj in fața tuturor si spunea că demisionează din PSD. Dar cum acestea sunt calitățile unui om vertical, el preferă să facă afaceri imobiliare stând in casă socială, continuă, legal zice el, să dea contracte cumătrului, continuă fără pic de rușine, de parcă el acum a ajuns primar, să acuze guvernele trecute că nu i-au dat bani să facă spitalul. Viziunea și curajul, după opt ani de huzur normal că nu se văd, bani europeni nu există, fonduri nerambursabile nu a văzut Fălticeniul. Tot ce trebuie sa faci este să țipi cât te țin plămânii!

Viitorul nu sună bine

Sfidarea conducerii partidului continuă de fiecare dată când acesta are ocazia. Este supărat domnul primar că prietenul lui, fostul deputat Alexandru Rădulescu, despre care acesta spunea acum patru ani că ”Este un om valoros și cu multă experiență. Mi-am dorit să am alături un om inteligent.” nu va mai avea puterea (pentru că nu o să o mai aibă) imunității. Se simte in pericol că cineva, oamenii noi din PSD ar putea să-și ”bage nasul” prin hârtiile primăriei. Insistă să apară in toată media pentru a-și crea aura de victimă. Numai că, in spatele acestor acțiuni ”de imagine”, este foarte posibil ca totul să se reducă la bani, bani mulți, afaceri cu statul, informații ajutătoare pentru viitoare licitații.

Filme de genul ăstuia s-au mai vazut, dar niciodată nu au avut un happy end (final fericit).

Ziarul de Investigații

Articolul precedentNu ai ce pune pe masă? Guvernului nu-i pasă!
Articolul următorFirea, despre programul de guvernare prezentat ieri de PNL cu mare fast: „Mai lipseau artificiile, ca pe Centură”