Administrație „de cumetrie”! La Fălticeni, contractele de reparații străzi merg pe bandă rulantă către firma cumătrului primarului Cătălin Coman

Atracția pentru banul public asociază interese, încheagă prietenii și chiar înrudește familii, pentru a pecetlui pe viață un context reciproc avantajos. Nu este interzis de lege ca pe un contract de achiziții din bani publici, un contract încheiat de regulă între o instituție publică și o firmă cu capital privat, să apară semnăturile a doi cumetri sau semnătura „nașului” și cea a „finului”, dar este pusă la îndoială destul de serios corectitudinea procedurii, pentru că există suspiciunea rezonabilăadministratorul firmei beneficiază cel puțin de avantajul deținerii preferențiale a unor informații legate de contract. Nu mai vorbim de alte lucruri la fel de importante, cum ar fi respectarea termenelor, recepția lucrărilor, garanții de execuție, etc.

Un ONG care se ocupă de problemele de integritate ale aleșilor locali ne-a semnalat un astfel de caz la Fălticeni, un oraș important din județul Suceava.

O „cumetrie” inedită, între Primăria Fălticeni și firma

ELBI SA Fălticeni

În tabloul achizițiilor publice ale Primăriei Fălticeni, condusă din 2012 de primarul Cătălin Coman (PSD) se remarcă numărul foarte mare de contracte încheiate cu firma de asfaltări ELBI SA Fălticeni, administrată de Constantin Gavril.

Până în 2011, contractele pe bani publici ale ELBI SA Fălticeni erau de ordinul sutelor de mii de euro. În 2008, contractul cu Primăria Fălticeni pentru „reparații străzi și trotuare” a fost de 414.707 euro, în 2009 contractul a fost de 404.503 euro, în 2010 de 464.513 euro, iar în 2011 contractul a fost de 478.270 euro. În anii care au urmat, adică începând cu 2012-2013, asistăm la o creștere spectaculoasă a contractelor pe bani publici încheiate de ELBI SA cu primării din județul Suceava, dar în special cu Primăria Fălticeni. În ultimii patru ani, firma a încheiat cu primării din județul Suceava un număr de 52 de contracte atribuite prin „cumpărare directă”, și numai 3 contracte atribuite prin alte proceduri. Evident, atribuirea prin „cumpărare directă” este justificată prin valoarea mică a contractelor, dar și din puzderia de contracte cu valori mici se adună sume importante.

Arhitect șef al unei primării din Sibiu, în conflict de interese cu iz penal. A favorizat firma soției pentru a obține suma de 266.927 lei

Spre exemplu, din 2017 până în prezent, Primăria Fălticeni a atribuit ELBI SA, prin „cumpărare directă”, un număr de 22 de contracte. În listă, pe lângă contracte cu valori ridicole, de 21 euro sau 84 euro, apar și contracte de valori mari, cum ar fi un contract de 60.747 euro încheiat pe 24 mai 2018 și două contracte, de 30.850 și 32.271, încheiate în 2017. Așa că valoarea totală a acestor contracte atribuite ELBI SA de Primăria Fălticeni prin „cumpărare directă” este 219.848 euro.

Pe listă apar și contractele cu valori mai consistente. Este vorba de contracte cadru pentru reparațiile străzilor din Fălticeni. Pe 26 iulie 2013, a fost încheiat între Primăria Fălticeni și ELBI SA un contract cadru atribuit prin „invitație de participare” în valoare de 1.488.955 euro, pentru „lucrări de întreținere străzi și trotuare: turnare covoare asfaltice, balastări, plombări asfaltice”. Pe 8 octombrie 2015, Primăria Fălticeni, condusă de Cătălin Coman a mai atribuit firmei lui Constantin Gavril prin aceeași procedură un contract în valoare de 3.282.994 euro pentru „lucrările de reparații străzi și trotuare cu îmbrăcăminți asfaltice”. În total, numai prin această procedură au fost încheiate 7 contracte, în valoare totală de 6.082.239 euro.

Primăria Fălticeni a mai atribuit firmei ELBI SA și trei contracte prin procedura de „negociere fără anunț de participare”, în valoare totală de 212.761 euro.

Din 2019 s-a trecut la „procedura simplificată”, introdusă în achizițiile publice prin 2016. Primăria lui Cătălin Coman a atribuit ELBI SA a lui Constantin Gavril, prin „procedura simplificată”, trei contracte, din care unul, încheiat pe 19 august 2019, în valoare de 552.671 euro, iar un alt contract, încheiat pe 4 februarie 2020, în valoare de 239.117 euro.

Primarul din Fălticeni ne-a declarat că a semnat cu firma administrată de Constantin Gavril mai multe contracte cadru pentru reparațiile străzilor din municipiul Fălticeni, la care, conform legii, au fost încheiate contracte subsecvente:

„Sunt contracte de asfaltări, reparații străzi, trotuare. Este un contract mare, atribuit prin licitație directă, la care au fost încheiate contracte subsecvente, conform legislației”

spune Cătălin Coman.

Primarul Cătălin Coman confirmă „cumetria” dintre Primăria Fălticeni și ELBI SA:

„eu sunt nașul băiatului lui din anul 2016”

Secțiunea de dezvoltare a bugetului de venituri și cheltuieli a municipiului Fălticeni pentru anul 2020 reprezintă 35,6% din bugetul local, ceea ce înseamnă 20.165.258 lei. Adică 4,1 milioane de euro. În total, contractele încheiate de Primăria Fălticeni cu ELBI SA în ultimii ani, să spunem după 2012, sunt cifrate la peste 7 milioane de euro. Asta înseamnă că sistematic o parte din bugetul pentru dezvoltare, adică acea parte rezervată reparațiilor străzilor din oraș a fost orientată către ELBI SA în baza contractelor încheiate.

Dar, coincidență sau nu, tot din 2012 este primar al Fălticeniului și Cătălin Coman și apare suspiciunea rezonabilă că o explicație a puzderiei de contracte dintre Primăria Fălticeni și ELBI SA ar putea fi o relație ceva mai specială între primarul Cătălin Coman și administratorul ELBI SA, Constantin Gavril.

Întrebat dacă are vreo relație de rudenie cu administratorul ELBI SA, primarul din Fălticeni ne-a declarat că este adevărat, sunt cumetri!

„Prin alianță da, eu sunt nașul băiatului lui din anul 2016”, ne-a declarat Cătălin Coman, care a mai adăugat că această „încumetrire” nu a influențat în niciun fel derularea contractelor dintre Primăria Fălticeni și ELBI SA, care sunt încheiate conform legii: „Nu are nicio legătură una cu alta. Toate actele sunt încheiate conform legislației, cu licitații. Nu am avut, niciodată, niciun fel de contestații. Au fost verificate și de Curtea de Conturi și de toate instituțiile competente”.

Cum nu sunt oficializate legal înrudirile prin alianță și nu există nici „certificatul de botez”, nici „adeverința de cumetrie”, nu se poate dovedi că Gavril și Coman sunt rude prin alianță și prin urmare nu există vreo problemă de integritate în derularea contractelor dintre Primăria Fălticeni, condusă de Cătălin Coman și ELBI SA, administrată de Constantin Gavril.

Contractele sunt legale, au fost verificate de Curtea de Conturi, nimic de spus. Dar la fel ca în eterna dezbatere despre ce este „legal” și ce este „oportun” atunci când vine vorba de cheltuirea banului public, se pune și aici problema discernerii între ceea ce este „legal” și ceea ce este „dubios”, dar nu se poate dovedi cu acte.

Ziarul de Investigații