Energie electrica - Foto pexels.com -
Energie electrica - Foto pexels.com -

Creșterile de preț înregistrate pe piața energiei a devenit subiectul unor dispute politice între PSD și PNL. Astfel, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a susținut, într-o postare pe Facebook, că la ora actuală pe piaţa energiei lipseşte marfa, nefiind încheiate contracte, potrivit g4media.ro. Radu Oprea îi sugerează  ministrului Virgil Popescu să nu se mai mire că preţurile furnizorilor sunt mari.

Criticile PSD la adresa ministrului Energiei vin după apelurile făcute de către ministrul Virgil Popescu, la instituțiile conduse de social-democrați în criza energetică

”Astăzi, pe piaţa energiei lipseşte marfa, nu se încheie contracte. Să nu se mai mire ministrul Popescu că preţurile furnizorilor sunt mari. Legile pieţei libere (sau liberalizată, care îi place atât de mult ministrului Popescu) spun că în lipsa ofertei preţurile cresc. Încheierea rapidă a contractelor bilaterale, la preţuri corecte, este soluţia care ar tempera creşterea preţurilor la energie prin recâştigarea încrederii furnizorilor, companiilor şi clienţilor casnici. Deci, la muncă, dle. Virgil Popescu!”, i-a transmis purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, ministrului Virgil Popescu. Practic, Radu Oprea i-a dat replica ministrului Energiei (PNL) care a cerut, luni, că ANRE să-și facă treaba, iar Protecția Consumatorului să controleze furnizorii de energie, în scandalul facturilor prea mari, cele două instituțîi fiind conduse de către reprezentanți ai PSD. Radu Oprea i-a adresat și o serie de întrebări lui Virgil Popescu, în contextul crizei energetice. Potrivit lui Radu Oprea, ordonanța nouă pe energie nu prevede plafonarea prețurilor pentru companiile mari și reduce sprijinul pentru IMM-uri.

Criticile PSD la adresa ministrului Energiei vin după apelurile făcute de către ministrul Virgil Popescu, la instituțiile conduse de social-democrați în criza energetică.

Radu Oprea, întrebare pentru Virgil Popescu: ”Ce se întâmplă cu companiile din perspectiva energiei?

Încheierea rapidă a contractelor bilaterale, la prețuri corecte, este soluția care ar tempera creșterea prețurilor la energie prin recâștigarea încrederii furnizorilor, companiilor și clienților casnici, susține Radu Oprea. ”Ce se întâmplă cu companiile din perspectiva energiei? Care este rolul ministrului energiei Virgil Popescu? Acestea sunt întrebări prezente în toate studiourile televiziunilor. Ordonanța nouă pe energie nu prevede plafonarea prețurilor pentru companiile mari și reduce sprijinul pentru IMM-uri. Va rezista economia în aceste condiții? Ce prețuri vor plăti companiile? Ordonanța pe energie aduce mai multe elemente de noutate, dar unul mi se pare extrem de important: obligația companiilor producătoare de energie (Hidroelectrica, Nuclearelectrica, CEO etc.) să încheie contracte bilaterale cu furnizorii de energie și cu companiile mari. Ce înseamnă acest lucru? Mutarea volumelor de energie tranzacționate de pe piața zilei următoare PZU, acolo unde se înregistrează acele valori extrem de mari (speculative), pe piața contractelor bilaterale unde prețurile ar trebui să reflecte costurile de producție și un profit decent. Volumul tranzacționat pe PZU ajunsese la 50%, adică jumătate din cantitatea de energie consumată în România. Prin mandatarea de către ministrul energiei a reprezentanților statului în AGA companiilor mai sus menționate, pentru a realiza planurile de vânzare pe 5 ani și a semna contracte bilaterale cu furnizorii de energie și cu companiile din România. Deci, Virgil Popescu are foarte mult de lucru, trebuie să mandateze reprezentanții statului în regim de urgență”, a mai transmis Radu Oprea.

Prefectul Capitalei, despre fenomenul drogurilor: ”Este de-a dreptul îngrijorător”

Articolul precedentPrefectul Capitalei, despre fenomenul drogurilor: ”Este de-a dreptul îngrijorător”
Articolul următorPrimarul Sectorului 6: ”Nu recepționez lucrări neconforme, făcute de mântuială”