Controale la furnizorii de energie electrică, anunțate de către ANPC 

Acțiunea a fost demarată după înregistrarea unui număr mare de reclamații din partea consumatorilor casnici

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că a început controalele, în întreaga țară, la furnizorii de energie electrică, potrivit stiripesurse.ro. Decizia a fost luată în urma creșterii numărului de sesizări primite din partea consumatorilor în privința modului de calculare a facturilor la energie electrică, din ultima perioadă. Comisarii ANPC vor verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, legate de calcularea facturilor emise de aceștia către consumatorul-persoană fizică, în ultima perioadă.

Pentru a putea constata dacă reclamațiile sunt întemeiate sau nu, comisarii ANPC vor analiza toate documentele necesare, în fiecare caz în parte

„Reamintim consumatorilor că procedura pe care îi rugăm să o urmeze, atunci când au o nemulțumire legată de modul în care a fost realizată factura de consum, presupune să ia, mai întâi, legătura cu operatorul economic care furnizează acest serviciu, iar dacă acest dialog sau informațiile primite nu sunt satisfăcătoare, pentru consumator, acesta să completeze formularul de sesizare de pe site-ul instituției, www.anpc.ro”,  a comunicat ANPC. Potrivit ANPC, sunt invitați să completeze formularul de sesizare și consumatorii care au aviz de deconectare și cred că sunt nedreptățiți.

Ce procedură trebuie parcursă pentru contestarea facturilor

În primul rând, trebuie să notifice în scris furnizorul și să conteste valoarea facturii. Apoi, trebuie să notifice furnizorul pentru a trimite metrologia contorului și pentru a-l compara cu indexul vechi.  Dacă nu primesc niciun răspuns favorabil în termen de 15 zile, atunci se pot adresa către ANRE sau direct la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC). Ultimul pas ar fi să înaintarea unei acțiuni în instanță pentru anularea facturii.

O familie din Sibiu, nevoită să facă împrumut la bancă pentru a plăti factura de curent

Articolul precedentMamă din Pakistan: ”Mi-am pierdut casa în inundații. Îmi e frică pentru viața copilului meu”
Articolul următor(Video) Ameca, robotul umanoid, nu vrea să le facă rău oamenilor, dar nici să se împrietenească cu aceștia