AUR, în grevă parlamentară din cauza moțiunii de cenzură

„E singurul mod în care putem atrage atenția”

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) protestează față de blocarea moțiunii de cenzură, iar de astăzi va intra în grevă parlamentară, pe termen nelimitat, a informat senatorul Sorin Lavric, citat de Agerpres.

„Am anunţat acum în Biroul permanent al Senatului că Partidul AUR intră în grevă parlamentară în semn de protest faţă de blocarea moţiunii de cenzură. Fireşte că protestul nostru sub forma grevei nu va avea niciun efect, ei fac ce vor, însă este singurul mod în care putem atrage atenţia asupra acestui abuz”, a precizat Lavric, care este și secretar al Senatului.

Concret, senatorii AUR  vor fi prezenți în plen, însă nu vor vota, mai mult, vor protesta la camera Deputaților, locul unde și săptămâna trecut au avut loc astfel de acțiuni din partea parlamentarilor lui George Simion și Claudiu Târziu.

„Senatorii AUR vor fi în plen, dar vom sta sus, la balcon. Nu vom participa la dezbateri şi nu vom vota, iar apoi, la ora 15,00, vom merge toţi la Camera Deputaţilor, unde vom protesta din nou. Seara vom merge în Piaţa Victoriei ca să prelungim greva cu celălalt protest legat de celălalt abuz şi anume acest certificat verde, care este, de fapt, o patalama de segregare medicală a românilor. Aşadar, AUR se află în grevă pe termen nelimitat”, a spus Sorin Lavric.

CCR dă un răgaz Guvernului Cîțu, până după Congresul PNL

De asemenea, Lavric a explicat faptul că greva celor de la AUR va înceta atunci când moțiunea de cenzură va intra în dezbatere și supusă votului.

„Când va fi depusă vom înceta greva. Dar vă daţi seama că acum invocă pretextul aşteptării verdictului de la Curtea Constituţională şi nu o să se întâmple nimic până la alegerile din PNL, aşa că nu ne facem iluzii. Dar e singurul mod în care putem atrage atenţia”, a precizat senatorul AUR.

De altfel, în aprilie, parlamentarii PSD au fost cei care au amenințat cu greva parlamentară. Motivul? Neprezentarea în fața Parlamentului a Planului Național de Redresare și Reziliență. „Vom fi în Parlament la grupuri, vom participa la comisiii, dar nu vom mai participa la plen, iar dl Iohannis să gestioneze guvernul său și parlamentul sau fără opoziție în plenul Parlamentului. Nu vom mai participa la voturile finale din Parlament. Nu se poate, e mult prea…”, declara la acea vreme Marcel Ciolacu, liderul PSD.

Moțiunea de cenzură și trio-ul Parlament – Guvern – CCR

Parlamentarii de la AUR au semnat, alături de USR PLUS, moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Cîțu, aceasta fiind depusă încă din 3 septembrie, iar citirea a avut loc în cadrul unei ședințe a plenului reunit al celor două Camere în 9 septembrie.

Potrivit regulamentului, la trei zile de la citirea moțiunii de cenzură aceasta trebuia dezbătură și votată. Între momentul depunerii și cel al citirii, premierul Florin Cîțu a făcut o sesizare către CCR, cu privire la semnăturile moțiunii. Mai mult, chiar și președintele Senatului, Anca Dragu (USR PLUS) a făcut sesizare către CCR, de soluţionare a unui conflict juridic dintre Guvern, premierul Florin Cîțu și Parlament, decizia Curții Constituționale fiind amânată până pe 29 septembrie.

Florin Roman despre Orban: „La braț cu Simion și gealații lui”

Articolul precedentRafila ceartă guvernul pentru relaxările de vară
Articolul următorIndependent de conducere, Bucureștiul nu scapă de frig nici în aceasta iarnă