În urma veștii că angajaților de la stat care nu s-au vaccinat ar putea să le fie interzis dreptul de a mai veni la muncă, cei din AUR s-au revoltat. „Am luat act cu indignare de declarațiile prim-ministrului Florin Cîțu și ale miniștrilor săi, Sorin Cîmpeanu și Ioana Mihăilă, potrivit cărora personalul bugetar din România va trebui, de acum încolo, ori să se vaccineze, ori să se testeze, iar medicii nevaccinați vor rămâne fără sporuri”, a spus co-președintele AUR, Claudiu Târziu.
AUR: „Sunt declarații nu doar amenințătoare, ci făcute cu o aroganță ieșită din comun. În primul rând, drepturile și libertățile românilor sunt nenegociabile”
Potrivit co-președintelui AUR, Claudiu Târziu, vaccinarea ar fi un drept, nu o obligație. Referitor la teste, AUR susțin, de asemenea, că acestea nu ar putea fi impuse. „În al doilea rând, sindicatele din sistemul bugetar nu au fost consultate cu privire la aceste măsuri, iar reacția lor va fi, cu siguranță, una negativă. Dacă, anul trecut, Guvernul scotea la propriu tancurile pe străzi împotriva românilor, ce face acum este același lucru, însă cu alte mijloace de intimidare”, a mai declarat senatorul Claudiu Târziu.
La rândul lui, George Simion, a susținut că vaccinarea este voluntară și așa trebuie să rămână. „Tentativele de amenințare și intimidare la adresa românilor care lucrează în mediul bugetar sunt inacceptabile și AUR va face toate demersurile pentru ca ele să fie curmate. Suntem alături de medicii și profesorii din România, precum și alături de funcționarii care își câștigă decent o pâine, și îi asigurăm pe toți că AUR va lupta până la capăt în Parlamentul României pentru libertatea lor”.
AUR nu este la prima revoltă de acest fel. În trecut, partidul a participat la protestele anti-restricții, organizate în București, însă și în alte orașe ale țării.
Citește și: AUR, speriați că ministrul Educației ar putea să fie de acord cu educația sexuală