Românii care pleacă în vacanțe pot fi despăgubiți de către agențiile de turism

În cazul unui zbor anulat se poate solicita o despăgubire, potrivit reglementărilor europene.

Românii au dreptul să fie recompensați pentru un zbor anulat de către compania aeriană respectivă, anunță directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel. Astfel, valoarea despăgubirii se poate ridică la 600 de euro, chiar dacă turistului i se asigură un zbor alternativ, potrivit reglementărilor europene, potrivit economedia.ro.

Dacă persoana respectivă nu rezolvă amiabil problema cu operatorul de la care a cumpărat biletele, poate face o sesizare

Potrivit directorului general al ANPC, atunci când cumpără un pachet de servicii turistice, persoana respectivă trebuie să ceară toate informațiile privitoare la destinație, cazare, transport, serviciile de masă precum și de modalitățile de plată. Agenția de turism este obligată să transmită turiștilor, în scris, pentru încheierea contractului, informații referitoare la localitatea de destinație, tipul unităților de cazare, adresele și categoriile de clasificare a acestora, mijlocul/mijloacele de transport utilizat/utilizate, caracteristicile și categoria acestuia/acestora, tipul unităților de cazare, adresele și categoriile de clasificare a acestora, posibilități de încheiere a unor mijloace de transport utilizate, caracteristicile și categoria acestora,asigurări facultative pentru asistentă în caz de boală, accidente. Organizatorul trebuie să comunice turistului, în scris sau prin orice altă formă corespunzătoare, înaintea încheierii contractului, informațiile de ordin general privind regimul pașapoartelor și al vizelor, formalitățile de sănătate necesare pentru călătorie și ședere.

Agenția de turism touroperatoare sau detailistă trebuie să furnizeze turistului un bon de comandă numai în cazul solicitării unor pachete de servicii turistice care nu sunt incluse în oferta agenției de turism

Contractul se consideră încheiat atunci când turistul primește confirmarea scrisă a rezervării, transmisă de către organizatorul sau detailistul călătoriei turistice, în maxim 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă. Dacă conținutul bonului de comandă este diferit de conținutul confirmării călătoriei turistice sau dacă confirmarea nu s-a făcut în termenul de 60 de zile calendaristice de la data semnării bonului de comandă, turistul poate considera că voiajul nu a fost rezervat, având dreptul  să ceară rambursarea imediată a tuturor sumelor deja plătite.

Un ucrainean a încercat să intre în România cu ajutorul unui permis de conducere fals

Articolul precedentUn ucrainean a încercat să intre în România cu ajutorul unui permis de conducere fals
Articolul următorRafila revine cu clarificări: ”Am recomandat utilizarea prezervativului sau abstinența în situația relațiilor cu persoane întâmplătoare”