Sursa foto: Facebook - Elena Udrea
Sursa foto: Facebook - Elena Udrea

Elena Udrea a declarat, după decizia de extrădare dispusă în prima instanță de justiția din Bulgaria, că este arestată ilegal, fiind încălcată Constituția României și decizia CJUE.

Mesajul a fost transmis de partenerul ei de viață, Adrian Alexandrov, acesta vizitând-o în Bulgaria.

„Vă mulțumesc tuturor celor care mă sustineţi direct sau indirect, prin opiniile pe care le exprimaţi în mod public. Este nu doar cauza mea, ci şi cauza apărării Constituţiei”, a transmis Elena Udrea, potrivit Adevarul.ro.

De asemenea, fostul ministru a precizat că nedreptatea și nelegalitatea la care este supusă va lua sfârșit în curând. Mai mult, Udrea a pomenit și de fetița sa, ce acum trece „prin drama de a fi lăsată fără mamă pentru a doua oară.”

Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”

„Le multumesc tuturor celor care se roagă pentru mine şi fetiţa mea, un copil care trece prin drama de a fi lăsată fără mamă pentru a doua oară! Pe când avea doar 12 zile, m-au luat de lângă ea timp de 3 luni… cand avea cea mai mare nevoie de mine, şi care acum înţelege ca mama ei nu mai este acasa, desi i-am promis ca vom fi de Paște împreună”, a mai spus aceasta.

În încheierea mesajului, Udrea a precizat că „reîntoarce toate gândurile bune” și se roagă pentru ca „nicio mamă să nu treacă prin momentele prin care trece în acest moment.”

Reamintim că justiția din Bulgaria a decis extrădarea Elenei Udrea în România pentru ispășirea pedepsei de 6 ani, dispusă în dosarul „Gala Bute.” Fostul ministru a fost dat în urmărire generală, după ce aceasta a părăsit țara cu doar câteva ore înainte ca instața din România să o condamne la închisoare cu executare. La câteva ore după ce a fugit din țară, Elena Udrea a fost depistată în Bulgaria, în timp ce încerca să treacă granița un Grecia.

Citește și articolul: Partenerul Elenei Udrea cere ajutor de la Renate Weber: ”Sunteți mamă, luptați că o mamă!”

Articolul precedentProgramul casieriilor RAJA în perioada sărbătorilor Pascale
Articolul următorRefugiată din Ucraina: ”Cât de amabili și sinceri sunt românii. Mulțumesc pentru tot, România”
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.