ÎPS Teodosie (captură video)

ÎPS Teodosie și-a schimbat discursul în doar câteva luni, cu privire la președintele Federației Ruse Vladimir Putin. Dacă în luna februarie îl lăuda pentru faptul că „a adus multe jertfe și este un ctitor la Sfântul Munte și la Ierusalim”, astăzi, întrebat dacă încă își mai menține afirmație, prelatul a spus că „nu este judecător, doar Dumnezeu este judecător.”

De asemenea, acesta a spus că toate bisericile pe care le-a ctitorit, armata rusească nu „le-a mitraliat.”

 „Ce a adus, a rămas. A luat ctitoriile, le-a mitraliat? Nu a făcut nimic cu ele. Sunt aceleaşi. Nu trebuie să am eu o părere. Nu sunt judecător. Judecător e Dumnezeu”, a afirmat ÎPS Teodosie, potrivit news.ro.

Susținător al lui Putin pentru „jertfele” aduse

În luna februarie, cu doar câteva zile înaintea începerii conflictului dintre Rusia și Ucraina, Arhiepiscopul Tomisului a declarat că liderul de la Kremlin „nu este atât de negru pe cum îl prezintă lumea.”

Totodată, ÎPS Teodosie a mărturisit că Putin reprezintă cel mai mare ctitor la Sfântul Munte și la Ierusalim, mărturisind că lumea îl judecă pe nedrept.

„Şi de ce să n-o spun, domnul Putin, care este atât de vehiculat în zilele acestea şi e văzut atât de negru, nu e negru cum îl prezintă toată lumea. Am spus-o şi o spun, fără frică şi fără nicio ezitare: este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte şi la Ierusalim. Şi în ţara sa, şi Putin şi Medvedev sunt ctitori şi am fost pe urmele lor în excursie şi m-am minunat câte jertfe au facut şi noi îi judecăm ca pe nişte răufăcatori”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului în acea perioadă la un post de radio.

Prelatul și-a exprimat părerea și despre războiul izbucnit între Rusia și Ucraina, precizând că acest conflict nu este unul de apărare a „credinței”, ci unul în care ambele tabere au renunțat la dialog, diplomație.

„Trebuia să se continue dialogul, să fie nişte negocieri mai pacifiste. Când începe războiul deja este mult mai greu să mai negociezi pacea, dar nu ne putem opri din nădejdea noastră că avem dârzenie, credinţă și rugăciune stăruitoare”, a spus ÎPS Teodosie la o zi de la atacul rusesc asupra Ucrainei.

Citește și articolul: ÎPS Teodosie, despre conflictul dintre Rusia și Ucraina: „Este un război între două ţări surori”

Articolul precedentMai mulți câini au atacat o femeie din București
Articolul următor”Hanul 3 Sarmale” din Iași a fost demolat fără acordul Primăriei
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.