Angela Merkel a fost aleasă pentru prima dată în funcția de cancelar al Germaniei la data de 22 noiembrie 2005, de parlament, ca mai apoi să fie realeasă în 28 octombrie 2009, 17 decembrie 2013, și ultima oară în data de 14 martie 2018. Un mandat lung, cu repetiție, care a transformat-o pe Merkel într-unul dintre cei mai longevivi cancelari ai vremurilor noastre, bifând încă un record, și anume: prima femeie cancelar. Dezvoltând politici de centru dreapta, aceasta a fost deopotrivă iubită, însă și contestată de mulți. În timp ce o parte din Germania, însă și din Europa, părea să aprecieze maniera, putem să-i spunem chiar „umanitară”, pe care care aceasta a ales să o promoveze, ceilalți s-au declarat nemulțumiți de blândețea cancelarului, blândețe catalogată drept slăbiciune de foarte multe ori.
Angela Merkel, la sfârșit de mandat
În toamnă, Germania se va confrunta cu noi alegeri care vor stabili numele succesorului Angelei Merkel. Însă cine va fi acesta și, mai ales, va continua el sau ea să promoveze valorile pur europene atât de iubite de actualul cancelar? Rămâne de văzut. Tot ce știm, în acest moment, este că Angela Merkel nu va mai candida, după cum a anunțat chiar aceasta.
Germania își plânge morții. Virusul a răpus aproape 80.000 de cetățeni germani
În cursul serii trecute, Consiliul Naţional al Uniunii Creştin-Democrate l-a nominalizat pe Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, pentru a candida din partea formațiunii, și a-i lua locul Angelei Merkel. Laschet a primit 31 de voturi în Comitetul Naţional al Uniunii Creştin-Democrate, în timp ce Markus Söder a obţinut numai nouă voturi, iar alți șase s-ar fi abținut de la vot, a scris Tagesschau.de. Firește, alegerea în interiorul partidului nu este suficientă, de vreme ce acesta va trebui să treacă inclusiv de grațiile parlamentului, la momentul respectiv. Alegerile vor avea loc în data de 26 septembrie 2021.