De câteva luni ne aflăm în ceea ce s-ar putea numi o epocă triumfală a clientelismului politic, pentru că principalele partide, PSD și PNL, și-au dat mâna pentru „încălecarea” instituțiilor statutului prin numirile în funcții de conducere a unor personaje „selectate” pe baza carnetului de partid. Până acum am avut „pesedizarea” criticată de partidele de dreapta și „pedelizarea” sau „penelizarea” acuzată de pesediști. Acum avem o „pesedizare-penelizare” prin care liberalii și pesediștii parazitează statul „parte-n parte”.
Cea mai mare vânzoleală, la companiile de navigație. În doi ani, au avut 5 conduceri: PSD, PNL, USR, din nou PNL și acum PNL-PSD
Cele mai multe schimbări au fost în conducerile companiilor naționale din navigația pe Dunăre. În ultimii doi ani, Administrația Porturilor Dunării Maritime (APDM) Galați a avut 5 echipe de administratori. În 2020, cei numiți de PSD au fost înlocuiți de ministrul Lucian Bode cu membri PNL. După un an, la intrarea USR la guvernare, ministrul USR al Transporturilor, Cătălin Drulă, a dat afară liberalii și a pus o echipă USR. I-a lăsat în funcții numai pe directorul Alexandru Șerban și pe adjunctul acestuia, traseistul Dan Tivilichi. După ieșirea USR de la guvernare, au revenit liberalii, iar după intrarea PSD la guvernare ministrul Sorin Grindeanu aplică algoritmul împărțirii puterii între PSD și PNL. La fel s-a întâmplat și la Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați.
Cei trei miniștri ai Transporturilor au făcut aceste numiri prin încălcarea flagrantă a Legii nr 235/2017, privind „administrarea căilor navigabile și a porturilor”, care impune o experiență managerială de 5 ani pentru cei care conduc companii naționale din navigație sau exploatare portuară. Au ajuns să conducă navigația de pe Dunăre foști gestionari, horticultori, mecanizatori.
La doi ani de la rotația PSD-PNL, se face rotația inversă, PNL-PSD
În urmă cu doi ani, dispăreau din consiliile de administrație ale AFDJ și APDM reprezentanții PSD, printre care erau Iuliana Zobuian, fosta șefă de cabinet a lui Dragnea, Alexandru Pâslaru, fiul fostului deputat PSD Florin Pâslaru și Sergiu Roșca, fiul fostei deputate PSD Lucreția Roșca. Erau înlocuiți cu oamenii PNL.
Acum, ministrul Grindeanu aplică algoritmul coaliției și în componența Consiliului de Administrație (CA) de la Administrația Porturilor Maritime. O primă schimbare a fost „unu la unu”, a plecat un liberal, vine alt liberal. Pe 7 martie, a fost demis din CA-ul APDM Viorel Cristovici, fost consilier județean PNL, iar în locul lui a fost numit Nicuşor Vasilache, marinar, ofițer de punte, primar PNL al comunei Scorţaru Nou, din judeţul Brăila. Grindeanu i-a mai demis din CA-ul APDM pe liberalul Teodor Iulian Gheorghe, șeful Direcției „Relații cu Prefecturile” din MAI și Teodor Alupoaei, finanțist și candidat PNL la Consiliul Local Galați la alegerile din 2020. În locul lor, PSD i-a numit pe Vlăduț Brînză, de la Căpitănia Zonală Galaţi și pe Cristian Munteanu, inspector la APDM şi consilier municipal PSD la Galați.
Marea lovitură dată de PSD este revenirea în funcția de director general al APDM a Marcelei Costea. În 2019, ea fusese numită de Guvernul Dăncilă, iar în 2020 a fost destituită de Guvernul Orban, care l-a numit în locul ei pe Alexandru Șerban, președintele „municipalei” PNL Galați. În perioada 2020-2022, Costea a fost numită de liderii PSD la conducerea Administrației Piețelor. Pe 18 martie, Grindeanu l-a destituit pe liberalul Șerban și a semnat revenirea, de pe 23 martie, a Marcelei Costea (PSD) în funcția de director general al APDM Galați.
„2 în 1”! Fostul prim-procuror al Parchetului Tribunalului Brăila, numit în CA-urile ambelor companii, APDM și AFDJ
În iureșul acestor numiri e înregistrată o premieră națională, pentru că un fost procuror, care, evident, nu se pricepe la navigație sau exploatare portuară, a fost numit administrator al ambelor companii de navigație de la Dunăre. Potrivit unor surse din mediile de afaceri este o numire pe filiera PSD. Pe 12 ianuarie, ministrul Grindeanu l-a numit pe Fănel Mihalcea, fost prim-procuror al Parchetului Tribunalului Brăila, membru al CA-ului APDM Galați, iar pe 20 februarie, Grindeanu l-a numit pe același Mihalcea și membru al CA-ului AFDJ.
Una e să aplici Codul Penal și cu totul altceva să iei decizii în transporturi navale. Sigur, există Dreptul Maritim, dar e un domeniu fundamental diferit de Dreptul Penal. Mihalcea a absolvit Facultatea de Drept la Iași în 1975, și-a început activitatea la Procuratura din Bacău, a fost transferat la Procuratura Brăila și a urcat scara ierarhiei profesionale, devenind prim-procuror al Parchetului Tribunalului Brăila. În 2016, CSM a hotărât pensionarea sa.
Cum s-a întâmplat ca fostul procuror să devină specialist în navigație? Potrivit unor surse din Brăila, Mihalcea datorează conexiunea cu politica fiicei sale, Silvia Claudia Mihalcea, care din martie 2016 este secretar general al Camerei Deputaților și ar fi cochetat cu TSD. În perioada 2016-1019, Fănel Mihalcea a fost membru al Comitetului de Supraveghere al Transelectrica. Vrednic este!
Familia Mihalcea are o situație financiară foarte bună. Nu mai numărăm casele, e suficient să spunem că una din cele două mașini e un Porsche și că soții Mihalcea și-au împrumutat fiica cu suma de 635.000 de lei. Anul trecut, Fănel Mihalcea a încasat din pensia „specială” de magistrat 264.924 lei, adică 22.000 lei lunar. Soția fostului procuror a încasat din pensii 41.000 de lei, iar din „activități comerciale – farmacie” a încasat în 2021 suma de 3.060.000 lei. În 2021 veniturile familiei fostului procuror au fost de peste 3,3 milioane de lei. Pe lângă aceste venituri, indemnizațiile de membru al celor două CA-uri, AFDJ și APDM, de 13.000-14.000 lei/lunar, sunt „mărunțiș”.
Tot la Porturile Maritime, PSD a mai pus și alt „specialist în navigație”, pe directorul „Cantinei Săracilor” din Galați
În ianuarie, ministrul Grindeanu l-a numit în CA-ul APDM Galați și pe Picu Apostol Roman, fost membru PUR, PC, PPDD, UNPR, în prezent liderul PPUSL Galați. În CA-ul APDM a fost numit de PSD. Timp de patru ani, Picu Apostol Roman a fost viceprimar, „locotenent” al primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu, care este vicepreședinte al PSD la nivel național din partea Regiunii Sud-Est. „Vicele PSD” a avut un cuvânt greu de spus în numirea sa. Picu Apostol Roman are diplomă de jurist, dar, exceptând cei 4 ani în care a fost viceprimar, el este din 2013 director al Cantinei de Ajutor Social din schema primăriei lui Pucheanu, adică a „Cantinei Săracilor” din Galați.
Firesc, se pune întrebarea cum va putea Picu Roman, directorul „Cantinei Săracilor”, să ajute la administrarea Porturilor Maritime de la Dunăre? Potrivit CV-ului, el este licențiat în drept la „Facultatea de Drept și Administrație Publică” de la Universitatea București, având și un masterat în „Dreptul Afacerilor în Context European”, tot la Universitatea din București.
Apar unele nelămuriri. La Universitatea din București nu există „Facultatea de Drept și Administrație Publică”, dar există o „Facultate de Drept” și o „Facultate de Administrație Publică”. Însă am găsit o „Facultate de Drept și Administrație Publică”, cu master în „Dreptul Afacerilor în Context European” la Universitatea „Spiru Haret” din București. Se poate ca în CV-ul lui Picu Roman să fie o „prescurtare”, în loc de „Universitatea Spiru Haret din București” să apară doar „Universitatea din București”. În rest, nicio „diferență”!
PNL a numit la Administrația Dunării, un fost gestionar la Abatorul din Brăila, un fost mecanizator și pe șefa Femeilor Liberale
La Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați, aceleași manevre clientelare. În 2020, ministrul Bode numise în funcția de director general al AFDJ pe Sorin Crețu, referent în cadrul AFDJ și consilier județean PNL. Crețu era protejatul liderului PNL Galați, deputatul George Stângă, care a fost înregistrat de DNA când îi cerea lui Cătălin Drulă să îl mai țină în funcție pe Crețu. Drulă l-a ținut în funcție, dar l-a debarcat PNL-ul, care au numit-o director general al AFDJ pe Angela Ivan. Ea are legături cu domeniul, predând la o universitate din Moldova cursuri de planificarea flotei, terminale portuare, transport multimodal, etc.
Nici Crețu nu o duce rău, pentru că acum e director comercial, ceea ce nu e rău pentru un fost referent la Serviciul Comercial. Grație carnetului de partid a reușit să obțină o funcție mai bună după rețeta lui Iohannis, „pas cu pas”.
Liderii PNL au exagerat cu „criteriul” carnetului de partid la numirea unora din membrii Consiliului de Administrație. Spre exemplu, printre membrii CA AFDJ se află Marian Chiru, numit de PNL Brăila. El este absolvent de Științe Economice la Universitatea „Danubius” din Galați. A fost merceolog AJVPS, gestionar la abatorul Sincar SA Brăila, șef de fermă și e director general la o firmă de pavele din cauciuc reciclat. Legătura cu navigația și AFDJ e substituită de mențiunea din CV că din 2012 a fost consilier (PNL) în Consiliul Municipal Brăila, iar din 2016 a devenit consilier județean (PNL) în CJ Brăila.
Alt membru al CA-ului AFDJ, numit de PNL Galați, este Emanoil Porumb. E absolvent al Liceului Agricol din Tecuci, specializarea „horticultor-mecanizator”, a absolvit la aceeași Universitate „Danubius” specializarea de „Relații Internaționale și Studii Europene” și are o societate de transport marfă în satul Nărtești, comuna Corod, județul Galați.
Tot PNL Galați a numit-o în CA-ul AFDJ și pe Ilieana Sorocoleș, care a început ca gestionar, dar a absolvit „Administrație publică” la Universitatea (de stat) „Dunărea de Jos” și un master în Management Financiar Public și Privat la Universitatea „Danubius”. În prezent e „tehnician birou aprovizionare transporturi” și „referent de specialitate Serviciul Administrativ”. Pentru funcția de membru CA la Administrația Dunării o recomandă faptul că are carnet PNL și e președinta Organizației Municipale a Femeilor Liberale din Galați.
Schimb de favoruri. După ce a fost nominalizat de PSD Galați, ministrul Economiei a devenit sensibil la sugestiile susținătorilor săi
Elementul surprinzător al perioadei de „mercato” la funcții publice este că unii dintre membrii PSD Galați sau apropiați ai liderilor organizației au fost numiți în conducerile unor companii importante din economia națională, la Regia Națională a Sării, la Șantierul Naval Mangalia și la o subsidiară „Romarm”. Aceste numiri efectuate de ministrul Economiei, Florin Spătaru, fără să îi pese că noii șefi n-au nicio pregătire în domeniile companiilor pe care le conduc, par o reluare în regia PSD a devizei PD „ciocu mic, că acum suntem noi la putere!”.
De fapt, asistăm la un schimb de favoruri. Florin Spătaru a fost nominalizat la mandatul de ministru al Economiei de PSD Galați. Nominalizarea pentru Ministerul Economiei a revenit PSD Galați, organizația din care face parte Ionuț Pucheanu, vicepreședinte PSD la nivel național. Inițial, liderii PSD Galați l-au nominalizat pe senatorul PSD de Galați, Marius Humelnicu, fost city manager, deci mâna dreaptă a primarului Pucheanu. Nominalizarea lui Humelnicu a fost ratată după ce presa a descoperit cariera sa de fotbalist. Atunci, liderii PSD Galați l-au nominalizat Florin Spătaru, care a fost director de Resurse Umane la Șantierul Naval „Damen” din Galați, un personaj fără pete pe CV. A fost membru UNPR, pe vremea când generalul Oprea era prieten cu Băsescu, dar PSD poate să ierte. Din 2018, Spătaru era director Resurse Umane și Afaceri Corporative la Șantierul Naval „Damen” Mangalia, dar locuiește la Galați, are două case în oraș și a fost recuperat.
Acum, Spătaru e nelipsit de la evenimentele de pe agenda PSD Galați. Pe 22 decembrie a participat la depunerea de coroane la Monumentul Eroilor, iar pe 24 ianuarie a participat alături de liderii PSD Galați la manifestările de la statuia lui Cuza. De la 1 februarie, Spătaru a trecut la „next level”: valorificarea competențelor membrilor organizației.
O tânără avocată din Galați, consilieră județeană PSD, administrator la o uzină care produce aruncătoare de bombe pentru NATO
Pe 15 februarie, Ministerul Economiei confirma numirile de administratori la societățile din portofoliul ministerului. Pe locul doi al listei se afla „Andreea Anamaria Naggar – S. Carfil SA”. Carfil SA Brașov este subsidiară a Companiei Naționale „Romarm”, adică o uzină care produce armament compatibil cu standardele NATO. La Brașov sunt proiectate și construite aruncătoare de grenade antitanc și aruncătoare de bombe calibrul 82, proiectile pentru „bombe explozive”, chiar și muniție termobarică.
Noul membru al CA-ului Carfil SA, Andreea Anamaria Naggar are 34 de ani, este din Galați și pe contul său de facebook a postat adresa de email:galati@psd.ro. Este consilier județean PSD și potrivit declarației de avere câștigă din avocatură cam 1.400 lei/lunar. Ca și în celelalte cazuri de numiri care nu țin cont de competențele profesionale, ci doar de recompensarea muncii din campania electorală, se pune întrebarea cum va putea avocata să ajute industria de apărare?
Recent, angajații Carfil SA Brașov au intrat în grevă, pentru că din decembrie nu și-au mai luat salariile, oricum sunt destul de mici. Deci ar putea fi probleme și cu plata indemnizațiilor membrilor CA, de 2.000 de lei/lunar. Ca să facă față chetuielilor, directorii Carfil SA au scos la închiriere o parte din clădiri, „remiza de locomotive”, „clădire alimentară – tutungerie” și chiar „corpul de gardă”.
Ministrul Spătaru a numit director la Regia Națională a Sării un fost inspector la Primăria Lehliu-Gară
Ministrul Florin Spătaru a surprins recent prin numirea gălățeanului Dan Dobrea în funcția de director general al Regiei Naționale a Sării, Salrom SA. Spătaru l-a numit pe Dan Dobrea și în CA-ul Șantierului Naval Mangalia. Problema este că Dobrea nu are la Galați faima de manager al unei mari companii, fiind cunoscut ca patron de cafenele marca „House Lounge Cafe”. Spătaru și Dobrea se cunosc din perioada când erau colegi în UNPR. Dobrea a fost șef al „Județenei” UNPR și consilier personal al generalului Oprea, iar Spătaru era președintele organizației municipale UNPR Galați. Se pune întrebarea ce îl recomandă pe Dobrea pentru a conduce Monopolul Național al Sării, Salrom SA?
Dan Dobrea a absolvit facultatea de construcții din Iași, dar a lucrat în distribuția de produse alimentare, vânzări auto și asigurări. A intrat în politică, în „PSDR – Cunescu”, care a fuzionat cu PSD. Dan Dobrea a devenit vicepreședinte al PSD Galați și pe baza carnetului de partid a devenit director al Sucursalei din Galați la „Apele Române”. Ulterior a trecut la UNPR, dar a revenit la PSD. A absolvit Universitatea „Petre Andrei” din Iași și Colegiul din cadrul Academiei de Poliție. În mai 2021 a devenit inspector în Primăria Galați, după ce anterior, din ianuarie 2020 fusese inspector în Primăria Lehliu-Gară.
Secretul succesului. La numirea lui Dobrea a avut un cuvânt greu de spus finul său, primarul Galațiului
La numirea fostului funcționar din Lehliu-Gară la conducerea mononpolului național al sării a contat faptul că Dobrea este un apropiat al primarului Galațiului, Ionuț Pucheanu, același vicepreședinte al PSD la nivel național.
Potrivit presei locale, prin 2015 Dobrea și Pucheanu au încercat o afacere împreună. „C House Lounge Restaurant Bucharest se află pe strada Pictor Arthur Verona nr.2, în plin centru al Capitalei, la doi pași de bulevardul Magheru. Firma care administrează cârciuma de lux a tânărului primar pesedist este C House Lounge Café SRL și a fost înregistrată la începutul anului 2015. Sediul social al firmei aparține Sterianei Pucheanu, mama lui Ionuț Pucheanu. Dan Dobrea, deținătorul cafenelei C House din Galați, care este nașul de cununie al cuplului Mirela și Ionuț Pucheanu și fost lider local al UNPR, deține 47% din capitalul social al firmei. Mirela Pucheanu, soția primarului Galațiului, deține 33% din capitalul social”, scria în iulie 2016, site-ul „Ne pasă de Galați”.
După ce Pucheanu a devenit primar, afacerea nu a mai continuat, dar în prima declarație de avere a primarului Galațiului, din 22 iunie 2016, apăreau 7 cote de participare pe care Pucheanu le deținea la House Lounge Cafe SRL, dar și faptul că soția primarului încasase 4.532 lei ca administrator al House Lounge Cafe.
Ritualul căpușării clientelare a instituțiilor statului este abia la început
Aceste numiri sunt doar câteva „flashuri” din lunga poveste a „împărțelii” puterii între PSD și PNL care este abia la început. La Galați, cele două partide nici nu au început negocierile pentru șefiile „deconcentratelor”. Liderii PSD Galați acuză că liderul PNL Galați, deputatul George Stângă blochează negocierile și amenință că funcțiile de șefi la AJOFM, ANAF, Garda de Mediu, Direcția Agricolă, APM, DSP, DSV, ITM, vor fi discutate la București. Vor fi tensiuni imense, ca și salariile încasate de viitorii șefi cu carnete „PSD & PNL”. Și ne mai mirăm că România a ajuns în pragul colapsului…