Actualizare– Tribunalul București a suspendat joi greva STB și a dispus „reluarea imediată a activității.” Sentința Tribunalului este executorie, chiar dacă poate fi atacată cu apel.
Știrea inițială– Transportul public de suprafață este paralizat, după ce angajații STB au intrat în grevă spontană, grevă ce vine la numai o zi după mitingul în care 700 de angajați au cerut demisia directorului general. De altfel, printre nemulțumirile angajaților se numără contractul colectiv de muncă, pentru care nu s-au început discuțiile, dar și cererea privind majorarea salarială cu 200 de lei. În acest moment, salariul mediu al unui șofer STB este de 4.100-4.200 de lei.
Conducerea STB consideră greva din această dimineață ca una ilegală, motiv pentru care va face plângere penală.
Potrivit unui comunicat transmis pe site-ul oficial, STB se va adresa instanței pentru declararea ilegală a grevei spontane, dar și pentru recuperarea prejudiciului.
„Ca urmare a protestului ilegal al unor salariați din cadrul STB SA la îndemnul reprezentanților Sindicatului Reprezentativ, călătorii din zona metropolitană se găsesc în imposibilitatea de a utiliza pe durata grevei titlurile de călătorie achiziționate, mai multe vehicule din parcul STB SA fiind blocate în depouri și autobaze. Menționăm faptul că întreruperea lucrului este o acțiune ilegală și nu se vor plăti orele nelucrate salariaților implicați. De asemenea, STB SA se va adresa instanței pentru a declara greva ilegală și pentru recuperarea prejudiciului.Pentru a asigura continuitatea serviciului public de transport, făra a afecta călătorii în deplasările lor, STB SA a transmis o solicitare către TPBI, pentru ca în conformitate cu Contractul de delegare, să dispună, în măsura posibilităților, înlocuirea vehiculelor STB SA care nu sunt prezente pe linii conform programării, cu altele disponibile la ceilalți operatori de transport din zona metropolitană”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al companiei de transport.
Totodată, STB își cere scuze pentru situația creată și îi asigură pe bucureșteni că depune toate eforturile legale pentru a relua activitatea conform graficului de transport.
Reamintim că în luna martie a anului 2021, transportul subteran a fost paralizat ca urmare a protestului spontan al reprezentanţilor sindicatului USLM. Protestul a avut loc în stația Piața Unirii, iar protestatarii au blocat calea de rulare, împiedicând pornirea la timp, conform programului normal al trenurilor de pasageri, anunță Metrorex, potrivit Mediafax.ro. Compania spune că „aşa-zisul protest spontan reprezintă în fapt o acţiune sindicală, în timpul căreia reprezentanţii USLM au refuzat orice tentativă de dialog cu conducerea Metrorex. Deşi sindicaliştii au lăsat de înţeles că ar avea o listă de cereri, invitaţiile repetate de întâlnire cu managementul companiei au fost ignorate complet pe parcursul nopţii”.
Câți bani a pierdut Metrorex, în urma grevei spontane de vineri?