Filmul absurd continuă: Șoșoacă a făcut din nou scandal la „Marius Nasta”

Situația din morgile spitalelor din România este una critică, în acest moment. Situația ar fi fost cu mult diferită dacă populația s-ar fi vaccinat într-un procent mai mare, până acum. Acestea fiind spuse, Diana Șoșoacă a militat încă de la început împotriva vaccinului și a restricțiilor

Diana Șoșoacă / Foto: Aktual24

După ce i-a adus chiar ea un sac de plastic în Parlament lui Florin Cîțu, senatoarea independentă, Diana Șoșoacă, a făcut scandal la morga Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, pe motiv că decedații de Covid sunt transportați în saci de plastic. „Este crimă”, a strigat ea, în repetate rânduri.

Diana Șoșoacă a insistat să vorbească cu managerul spitalului, Beatrice Mahler

Cu toate că managerul spitalului este un om deosebit de ocupat, mai ales în această perioadă, Diana Șoșoacă a ținut să facă, din nou, uz de funcția sa: „Doamnă, sunt senator şi îmi răspundeţi că aveţi această obligaţie. Chemaţi-o pe doamna Mahler! De ce puneţi morţii în saci de plastic? Să vină directorul acum! Fantastic! Inadmisibil! Astea sunt crimele din România! Vreau şi eu să vorbesc cu cineva de aici!”, a urlat Diana Șoșoacă, în fața Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.

Cel mai probabil agasată de urletele Dianei Șoșoacă, Beatrice Mahler a venit, într-un târziu, pentru a calma spiritele (fără succes, am putea spune). „E spaţiu public şi aici se întâmplă crime! Vreau să ştiu cine a dat ordin să fie puşi oameni în saci de plastic? Nu aveţi dreptul să puneţi oameni în saci de plastic!”, i-a spus Diana Şoşoacă managerului Beatrice Mahler.

Managerul spitalului s-a apărat, replicând că se respectă procedura spitalului, în condițiile critice din această perioadă. „Cei care au mai mult de 14 zile sunt îmbălsămaţi şi sunt puşi în sicriu. Cei care sunt sub 14 zile sunt puşi în saci de plastic conform procedurii”.

Replica nu a înmuiat-o câtuși de puțin pe Diana Șoșoacă, așadar femeia a continuat să facă scandal: „Nu doamnă, asta este crimă! Sunt crime împotriva umanităţii, doamna Mahler! Mi-aţi permis să intru la ATI, în container erau 12 grade. Vă depun plângere penală, doamna Mahler! Oamenii erau acoperţi cu cearşaf. Chemaţi Poliţia, vreau să depun plângere împotriva tuturor din acest spital! Se dă şpagă, nu toţi sunt senatori, să intre! Şi mie mi-a murit un prieten, era într-un container, am înregistrat! Am martori şi am înregistrări, doamna Mahler! Pentru că eu totul am înregistrat. E înregistrat, doamnă, sunteţi şi dumneavoastră înregistrată!”, a continuat aceasta.

Citește și: Dragnea, supărat că foștii colegi s-au „lepădat” de el. „Au negat tot ce a fost înainte de actuala conducere”

Articolul precedentDan Barna compară USR cu spartanii lui Leonidas
Articolul următorExperta OMS care vine în România va sta 60 de zile
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.