Doctorul Alexandru Rafila a precizat, la o emisiune TV, că pandemia nu a fost gestionată bine încă de la început, motiv pentru care țara se află într-o adevărată criză sanitară. Fostul reprezentant al României la OMS a vorbit și despre „succesul” campaniei de vaccinare.
„Succesul” campaniei de vaccinare era deja cunoscut, iar cele două ţinute asumate de domnul Cîţu, respectiv 5 milioane de persoane vaccinate la 1 iulie şi 10 milioane la 1 august, nu erau ţinte care să poată să fie atinse. (…) Unu a ţinut de zona primului-ministru, pe care eu îl consider unul dintre vinovaţii principali, alături de conducerea Ministerului Sănătăţii, care a descurajat populaţia să se vaccineze pe de-o parte şi a fost unul dintre principalii promotari ai acţiunilor care a dus la răspândirea infecţiei. El personal este vinovat de acest lucru”, a precizat Rafila, relatează Antena3.
Rafila: „ O direcţie mamut fără precedent în structura Ministerului Sănătăţii”
Totodată, Rafila a criticat în termeni duri Ministerul Sănătății ce nu a fost capabil să gestioneze resursele umane calificate în lupta împotriva COVID-19. El a precizat că nu avea cunoștiințe despre numărul mare de secretari de stat și care este rolul lor în minister. Mai mult, el a precizat că Ioana Mihăilă nu a fost pregătită să preia Ministerul Sănătății.
„Cred că nimeni nu ştia exact cu ce ocupă în minister secretarii de stat, în condiţiile în care aveam o direcţie mamut fără precedent în structura Ministerului Sănătăţii, care amesteca asistenţa medicală, medicina de urgenţă, programele de sănătate şi sănătatea publică. (…)Doamna Mihăilă (n.r. fostul ministru al Sănătăţii), nu o suspectez neapărat de rea-credinţă, dar o suspectez de o lipsă totală de experienţă în ceea ce priveşte gestionarea unui minister, cum este Ministerul Sănătăţii (…),a mai precizat doctorul Rafila.
Pe lângă asta, Alexandru Rafila a vorbit și despre vizita experților OMS în România datorită situației critice în care se afla țara din cauza tulpinei Delta. El susține că OMS va veni cu câteva soluții pentru a aduce lucrurile într-o situație de normalitate. Doctorul a pus accent pe încrederea pe care românii trebuie să o aibă în autorități. Mai mult, criza politică adâncește problemele privind COVID-19.
„Ne pierdem timpul acum cu acest Guvern-fantomă prezentat de domnul Cioloş, care vine cu aceeaşi soluţie care ne-a adus în situaţia în care ne găsim astăzi”, a declarat Alexandru Rafila, luni, relatează sursa citată.
În ultimele 24 de ore, unul din trei români a fost testat cu COVID, iar un român din 1.000 este în spital infectat cu coronavirus.
Rafila: Numărul de decese este comparativ cu numărul de victime din al doilea Război Mondial