Consilierul PSD Sector 1, Daniela Popa consideră că primarul Clotilde Armand dă dovadă de lipsă de onestitate, dar și de manipulare în postările pe care le face pe social media, mai mult, că se încadrează cu ușurință în categoria altor „prințese războinice” apărute în spațiul public. Aceste aprecieri făcute de Daniela Popa vin în contextul în care Armand s-a arătat foarte deranjată de faptul că „anumiți politicieni din PNL și PSD au decis ieri să închidem cel mai mare centru de vaccinare din România – Complexul Romexpo”.
De asemenea, consilierul social democrat se întreabă, retoric, dacă primarul cunoaște cu adevărat care este situația din Sectorul 1, dar și care au fost măsurile pe care le-a luat Clotilde Armand pentru combaterea pandemiei sau pentru susținerea campaniei de vaccinare.
„Cunoaşte măcar cifrele exacte? Știe că Sectorul 1 are cea mai mare rată de infectare din țară? Ce campanie a făcut primăria pentru promovarea vaccinării? Mai concret, ce înseamnă că a făcut centrul Romexpo? Care au fost acțiunile primăriei în acest sens? Vă spun eu, NIMIC. Doar „smiorc” pe fb că USL. Nu, nu este adevărat. USR+PNL=love pe funcții şi bani, pe administrație ioc”, a mai scris Daniela Popa, pe Facebook.
Clotilde Armand vrea maraton de vaccinare
La raportarea de marți, numărul decedaților din cauza Covid a fost de 574, iar din acest total, cei nevaccinați au fost într-un număr foarte mare, de 528 de persoane, astfel că Clotilde Armand a ținut să atragă atenția în această privință. Potrivit edilului, politicieni din PNL și PSD ar fi decis ca Romexpo, cel mai mare centru de vaccinare din țară, să fie închis, „prin votul împotriva rectificării bugetare”, însă, oarecum pe cont propriu, Armand a decis nu doar ca acesta să rămână deschis, ci și să fie organizat un maraton al vaccinării”
„Din totalul de 574 de pacienți decedați, 528 erau nevaccinați și 46 vaccinați. Gândiți-vă că la acest bilanț negru anumiți politicieni din PNL și PSD au decis ieri să închidem cel mai mare centru de vaccinare din România – Complexul Romexpo – prin votul împotriva rectificării bugetare.
Însă eu m-am gândit la altceva. Având în vedere situația critică și rata scăzută de vaccinare, am decis să organizăm un maraton al vaccinării în acest weekend la Complexul Romexpo. Asta trebuie să facă acum autoritățile și toată clasa politică indiferent de partide. Chiar dacă consilierii PNL și PSD ne-au pus ieri piedici și vor să închidă acest centru de vaccinare, noi vom face tot ce tine de noi să putem asigura funcționarea acestuia”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.
Daniela Popa face o „traducere autorizată” a nerealizărilor primarului Clotilde Armand