Crin Antonescu, „reciclat” de istoricul Marius Oprea. Ce spune fostul lider PNL despre eventualitatea unei noi candidaturi

Crin Antonescu îi răspunde lui Marius Oprea, după ce acesta a scris un articol în care spunea că „revenirea lui Crin Antonescu ar putea însemna reinventarea liberalilor şi stingerea conflictelor care, aşa cum se vede, au scindat puternic partidul în interior pînă la riscul de fractură, după alegerile din septembrie de la PNL”

Foto: preluare Economica.net

Cum istoricul Marius Oprea a adus în discuție eventualitatea unei noi candidaturi a lui Crin Antonescu, la șefia PNL, cel din urmă a ținut să clarifice această dilemă, susținând că, în realitate, politica nu-l mai preocupă. Iar asta nu de acum, ci de ani buni, de când a ieșit, de bună voie, din lumina reflectoarelor politice.

Crin Antonescu pare să se fi lăsat definitiv de politică

Invitat la România TV, Crin Antonescu a vorbit despre „zvonul” lansat de istoric, susținând că nu mai vrea să mai aibă de-a face cu lumea politică. Mai mult, acesta susține că o eventuală candidatură din partea sa ar putea fi catalogată ca fiind indecentă, atât timp cât steaua lui, în fruntea Partidului Național Liberal, pare să fi apus.

„Dacă vreodată, e puțin probabil, voi intenționa să am un demers de natură politică, publică, îl voi anunța eu”, a spus Crin Antonescu, potrivit aceleiași surse. „Înțeleg că micuța furtună s-a stârnit pentru că istoricul Marius Oprea a publicat un articol și asta e tot”, a mai spus acesta, adăugând că nu are nici cea mai mică intenție de a candida la președinția PNL sau la vreo funcție în PNL.

Mi s-ar părea și indecent să apar și eu la congres: ”Nu aveți nevoie de un șef?” Nu este cazul, nu am niciun fel de intenție în această privință.

Crin Antonescu

Citește și: Violeta Alexandru nu-și poate scoate Ministerul Muncii din minte: „Sunt situații care m-au lăsat fără cuvinte”

Articolul precedentUrsul de la Voila s-a întors! A vizitat o gospodărie din Câmpina
Articolul următorCiolacu îl reprimește pe Dragnea în PSD
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.