Cristian Popescu Piedone continuă să primească sute de scrisori cu mesaje de susținere, acesta răspunzând-le câtor mai mulți români, atât din țară cât și din străinătate, care i-au transmis în închisoare cuvinte calde și de îmbărbătare. Într-un mesaj postat pe pagina de Facebook, fostul edil mărturisește că, în timp ce este condamnat să stea ”o vreme în închisoare”, își alină durerea și dorul citind scrisorile primite de la familie, prieteni dar și de la sutele de necunoscuți. Piedone spune că, citind zilnic scrisorile, simte că mulți oameni buni au rămas alături de el ca să îl susțină cu dragoste și îmbărbătări.
Cristian Popescu Piedone i-a mulțumit Cristinei, din Germania, care i-a scris că: ”Dvs ați demonstrat că este totul despre oameni. (…) O să renașteți ca și pasărea Phoenix. Faza e că mor ăștia de ciudă teribil când văd că vă susține lumea chiar și de la pușcărie! (…) Hai, căpșorul sus că trece și asta”. Un mesaj emoționant a venit din partea lui Viorel, care locuiește într-un sat spaniol, care i-a transmis lui Piedone următoarele: “ În opinia familiei mele, în opinia românilor din satul în care stau și în opinia colegilor români cu care mă întâlnesc în parcările din Europa sunteți NEVINOVAT”. (…) “Mai bine sclav în străinătate, decât în genunchi în țara mea”!
Și Ancuța din București a ținut să îi transmită fostului edil următorul mesaj: “Primare… aștept să vă întoarceți repede acasă”! (…) “Nu vei fi NICIODATĂ singur”.
“Am fost în Bucuresti, în Sectorul 5, doar ca să văd cu ochii mei minunea pe care ați făcut-o intr-un timp atât de scurt și vreau să vă spun că am rămas uimită”. (…) “Am apreciat foarte mult demnitatea cu care ați intrat NEVINOVAT în penitenciar” este mesajul primit de la Andreea din Sânpetru.
Silviu din Sectorul 2, l-a copleșit pe Piedone: “Dat fiind faptul că sunt ani de zile de când nu am mai scris scrisori de mână, revin, iată, la acest frumos obicei din dorința de-a reuși măcar așa să vă transmit, alături de toate persoanele care vă susțin, un singur lucru: nu sunteți singur”!. Dan, din Madrid, i-a scris fostului edil: “Persoane cu inima bună și căutători de dreptate nu au loc în acest sistem muribund și sunt îndepărtați și înlocuiți rapid”.
Mesaj emoționant din partea lui David: “ Bunicul meu cel bun. Ești cel mai bun bunic din lume!
O scrisoare emoționantă a venit din partea lui David , băiatul lui Vlad Popescu Piedone și nepotul fostului edil „Printre scrisori… am una… of, of, of… Nepotul David, băiatul lui Vlad, a desenat soare și cer curat… Și mi-a scris cu sufletul lui de copil pur: Bunicul meu cel bun, Eșți cel mai bun bunic din lume! Îmi este foarte dor de ține și abia aștept să vii acasă, să te văd stând pe fotoliu și să sar iar în brațele tale și să îmi dai cele mai bune dulciuri. Te iubesc, tataie”(David, iubitul meu, tataie trebuie să care povara hotărâtă de oameni! O cară cu capul sus, iubitule! Așa să știi! Dar, într-o zi, tataie al tău va reveni acasă pe fotoliu! Iar atunci ne vom îmbrățișa iar așa cum doar noi știm! Știi că nu te mint, bărbate! Eu doar te iubesc așa cum știu, copil bun”, este mesajul lui Piedone.
Cristian Popescu Piedone a transmis în încheiere următoarele : „Va iubesc pe toți cei care v-ați cheltuit banii pe timbre poștale și mi-ați scris cuvinte calde! Va iubesc pe toți cei care îmi sunteți aproape cu gândul! Va iubesc pe toți cei care aveți inima bună și iubiți România oriunde vă aflați!
Adresa mea este aceasta:
Destinatar:Popescu Cristian Victor Piedone,
Penitenciarul Rahova,
Șoseaua Alexandriei nr. 154,
Sectorul 5,
București,
cod Postal 51527
Cu dragoste, Piedone NEVINOVAT”