Procesul de vot la referendumul pentru demiterea primarului s-a încheiat, prezența la vot fiind de sub 30%, informează news.ro.  

Prezenţa la vot a fost 25.59%, sub procentul necesar pentru ca referendumul să fie valabil.

Dintre cei peste 4 mii de alegători înscriși pe listele electorale, la urne s-au prezentat puțin peste 1.000 de persoane, prezența fiind prea mică pentru demiterea primarului.

Pentru ca referendumul să fie valabil, era necesară o prezenţă de 30%.

PNL, acuzat că aplică metode securiste în Dumbrăvița

Președintele interimar al USR Cătălin Drulă a declarat că, PNL a intimidat alegători prin amenințări pentru a împiedica demiterea primarului Popa Zachiu.

„Miza: să nu se realizeze cvorumul de validare a referendumului, singura șansă ca primarul să mai scape cu funcția. Mai precis, primarul penelist a amenințat oamenii că le taie ajutorul social, dacă merg la vot. S-a instalat în biroul său din Primărie, deși acest lucru este ilegal în ziua votului.  Iar poliția patronată de ministrul Bode – penelist și el – dezbătea dacă are dreptul să-l evacueze sau nu”, a scris Drulă.

Totodată, șeful USR a declarat că un consilier local PNL, la o secție de vot, s-a așezat în ușă ca să împiedice accesul oamenilor la secția de votare, faptele fiind sesizate cu plângeri penale. Mai mult, Drulă a precizat că PNL se teme de transparență, de vot și de lege.

„Pentru PNL e preferabilă acțiunea din umbră, prin servicii secrete cu puteri de mici dictatori. Un mare bocanc se așterne peste societatea din România și noi trebuie să spunem că așa ceva este inacceptabil”, a mai declarat președintele interimar al USR.

Citește și articolul: Primul referendum de demitere a unui edil din România va avea loc duminică: Primarul PNL al localității Dumbrăvița, contestat de către liderii USR Brașov

Articolul precedentCristian Popescu Piedone: Vă iubesc pe toți cei care îmi sunteți aproape cu gândul! Vă iubesc pe toți cei care aveți inima bună și iubiți România oriunde vă aflați!
Articolul următorMinistrul Sănătății, în topul încrederii bucureștenilor; dacă mâine ar fi alegeri, PSD ar fi ales de 33% dintre locuitorii Capitalei
Pixul și foaia sunt nelipsite din ghiozdan. Poate și vreo 2,3 cărți. Bucătar, barman, voluntar și acum redactor. Iar lista poate continua.