Cîțu – Ciolacu, întâlnire de „gradul zero” pe tema PNRR

După alte două „chemări” la Palatul Victoria, premierul și-a exprimat curiozitatea în privința acestei întâlniri

Premierul României, Florin Cîțu a anunțat, după ședința de Guvern de miercuri, că urmează să aibă o întâlnire cu câțiva reprezentanția ai PSD, pe tema momentului – Planul Național pentru Redresare și Reziliență. De altfel, PSD a amenințat în mai multe rânduri fie cu greva parlamentară, fie cu scrisori către CE, dacă Executivul nu va prezenta spre dezbatarea în Parlament acest Plan Național.

„Mâine la, ora 15.00, voi avea o întâlnire la Guvern cu câțiva reprezentanți ai Partidului Social Democrat pe tema PNRR. Vreau să vă aduc aminte că am fost cel care la buget i-am spus domnului Ciolacu să vină să îi prezint bugetul, nu am nimic de ascuns, nu a venit, când a fost vorba în pandemie de specialiști în Sănătate am spus că sunt dispus să ascult soluțiile PSD, nu a venit.

Să vedem, mâine, dacă Partidul Social Democrat va da curs invitației să discutăm despre un proiect care îi interesează pe toți românii”, a declarat Florin Cîțu.

PSD vrea consens național pentru PNRR

Tot miercuri, într-o conferință de presă de la PSD, liderul Marcel Ciolacu a revenit cu o precizare, potrivit căreia Planul Național de Redresare și Reziliență trebuie prezentat în Parlament, însă nu este nevoie de un vot. Mai mult, acesta a menționat și că va merge la discuțiile cu premierul Cîțu, asta după ce în urmă cu ceva vreme cerea ca PNRR să fie dezbătut în Parlament.

„PNRR trebuie prezentat în Parlament. Nu e o cerință de a exista un vot. Anumite state au făcut acest vot generic. Urmează ca eu, împreună cu partenerii sociali ai PSD și cu experții din partid să avem o întâlnire la Guvern cu prim-ministrul și cu ministrul Fondurilor Europene”, a declarat Ciolacu.

Anunțuri și dezmințiri în jurul marii întâlniri

Duminică seară, la Antena 3, Ciolacu a afirmat că a purtat cu premierul Cîțu o discuție telefonică ce a durat „maxim un minut” și a rămas că vor stabili luni data și locul unei întâlniri pentru a discuta despre PNRR. Însă această  întâlnire nu a fost confirmată de către Executiv, iar în opinia social democraților, „lupta internă” din PNL este periculoasă pentru PNRR.

PSD, acuze la adresa Cabinetului Cîțu din cauza PNRR

Articolul precedentRăzvan Cuc îl ia la întrebări pe ministrul Drulă
Articolul următorProcesul fostului premier al Italiei, amânat din motive medicale