Consiliul Județean Cluj (CJ Cluj) a finalizat, prin intermediul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Eco-Metropolitan Cluj, licitația publică având drept scop delegarea, pentru o perioadă de 10 ani, a serviciilor de colectare și transport al deșeurilor municipale, pe Lotul 1, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Cluj. Potrivit CJ Cluj, acest lot cuprinde municipiul Cluj-Napoca, orașul Huedin, precum și 43 de comune situate în proximitatea celor două aglomerări urbane.
Pentru Supercom, câștigarea acestui contract ar putea însemna monopolul asupra deșeurilor din județ, după ce Loturile 2 și 3, care reunesc alte 35 de UAT-uri din județul Cluj, licitația a fost câștigată de același operator, care a început deja să efectueze serviciul de salubrizare.
Potrivit presei locale, Gazeta de Cluj, ADI Eco-metropolitan ar fi trebuit să descalifice compania de la licitație, dar au scos-o câștigătoare pe loturile 2 și 3 (Turda, Dej și cele 35 de UAT-uri), contracte în valoare de 139.563.089 de lei (fără TVA), respectiv de 134.004.396 de lei.
Conform aceleiași surse, contractul pentru salubrizarea lotului Cluj-Napoca, în valoare de 539.587.823 lei, fără TVA, chiar dacă nu a fost semnat încă de Supercom, pare a avea multe nereguli. Alin Tișe, șeful CJ Cluj, anunța în luna august că respectivul contract va fi semnat abia după finalizarea perioadei de contestații. De altfel, printre neregulile la care face referire presa locală s-ar afla și cea cu privire la schimbarea ofertei pe parcursul licitației, astfel că autoritatea contractantă este obligată de legislație să descalifice compania din cadrul procedurii. Însă acest lucru nu s-a întâmplat în cazul Supercom, compania lui Ilie Ciuclea, cea care a câștigat licitația.
Compania Supercom a mai participat la licitațiile organizate de administrația locală clujeană, fără a câștiga însă contractul. Concret, în 2014, Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor a emis o decizie prin care a anulat licitaţia municipalităţii clujene privitoare la serviciul de salubrizare, care fusese atribuit firmei Supercom. Astfel, contract a ajuns în justiție, iar Curtea de Apel Cluj a decis că Primăria Cluj Napoca trebuie să refacă licitaţia privitoare la salubritatea stradală. Ulterior contractul a fost atribuit firmelor Brantner și Rosal.
Boc se așteaptă la concurență stradală între cele două companii rămase pe străzile municipiului
Imediat după anunțul privind câștigarea contrcatului de salubritate stradală, edilul Emil Boc a precizat că se așteaptă la o „competiție a curățeniei” între Supercom și Brantner.
„Am verificat dotările și echipamentele necesare derulării activității de salubritate stradală, conform caietului de sarcini care a stat la baza licitației de salubritate stradală. Atât eu, cât și clujenii, așteptăm lucrări de calitate, intervenții cu echipamente moderne, electrice, nepoluante, curățenie la standarde europene, atât pe carosabil, cât și pe trotuare. Așteptăm o competiție a curățeniei între cele două firme de salubritate stradală care operează în Cluj-Napoca (Supercom și Brantner), în respect deplin față de cetățean și față de banul public”, anunța primarul Emil Boc, cu puțin timp înainte ca Supercom să intre în acțiune pe străzile municipiului.
Tun financiar de sute de milioane de lei din gunoaiele clujenilor!