Din dorința de a fi totul mai comod, cât mai aproape de casă și de a evita deplasările cu mijloacele de transport în comun, cei mai mulți aleg să circule cu autoturismul personal Prin urmare, dezvoltatorii imobiliari nu pot gândi proiecte de case sau de apartamente care să nu includă loc de parcare. O parcare este o investiție pentru viitorul proprietar, pentru că o pot închiria ulterior, potrivit brokerilor imobiliari consultați de noi.
„Locul de parcare este un element-cheie în promovarea ofertei pentru agenții imobiliari. Există o căsuță pe care noi o bifăm atunci când expunem oferta. Eu nu am la acest moment oferte cu locuri de parcare dotate cu stații pentru mașini electrice. Ce pot să spun, ca un trend general, la noi nu sunt încă foarte solicitate, deoarece românii nu consideră viabile mașinile cu încărcare electrică. Spre exemplu, se gândesc că bateria se consumă foarte rapid, mai ales iarna și se raportează la costuri”, spune Costel Pîrvu, broker imobiliar autorizat, cu oferte imobiliare în București.
Românii se bat pe locurile de parcare. Uneori, la propriu
Cei care se orientează la achiziționarea unei locuințe în cadrul unui ansamblu rezidențial ar fi dispuși să plătească sume mai mari decât autoturismul în sine, explică Robert Stanici, un alt agent imobiliar din Capitală.
„Totul depinde de zonă. Un loc de parcare într-un ansamblu rezidențial poate avea un preț cuprins între 3500 euro și 15 000 de euro. Am avut tranzacții în care parcarea a făcut diferența. Spre exemplu, am închiriat locuința și dacă o voia cu loc de parcare mai plătea în plus 50 de euro”, menționează agentul Robert Stanici.
Mașinile electrice, povești science-fiction pentru brokeri
Nici el nu are oferte de vânzare-cumpărare-închiriere imobile care să cuprindă locuri de parcare pentru mașinile electrice. Motivul ar fi același: interesul scăzut al românilor pentru mașinile electrice.
Opinia această este întărită și de agentul imobiliar Ștefan Manole, cu o experiență pe piața imobiliară de peste 20 de ani.
„Am avut oferte în care prețul unei parcări a ajuns și la 15 000 de euro, sunt valorificate ulterior. Un loc de parcare se poate închiria cu minimum 50 de euro/lunar”, menționează acesta.
Abia răsar stațiile de încărcare pentru mașinile electrice în cartierele rezidențiale
Nedelcu Ionuț, brokerul auorizat care promovează un ansamblu rezidențial din cartierul Solar-București, ne-a menționat că toate ofertele includ locuri de parcare. Prețul unui loc de parcare poate fi cuprins între 3500 de euro-50 000 de euro. Aproximativ 50% din oferte au locuri de pacare pentru mașinile electrice, a subliniat acesta.
„Nu suntem făcuți să fim civilizați!”
Rezidenții din București spun, însă, că oamenii se iau la bătaie la propriu, dacă se parchează pe locul care nu îți aparține.
„Dacă nu suntem făcuți să fim civilizați(..)Și nu ma refer la bunele-maniere, ci la faptul că ne folosim de mașini peste tot. Am văzut bătaie la propriu între doi tineri de 25 de ani. Pentru că unul a parcat pe locul celuilalt”, ne-a explicat Alina Buzatu, o tânăra care intenționează să cumpere un apartament într-un cartier rezidențial din București.
Încă o lege pentru nimeni? Stațiile de încărcare electrice trebuie să existe și fără conducători de mașini electrice
Dacă am un ansamblu cu peste 100 de imobile, atunci trebuie să am minim 115 locuri de parcare. Mai puține nu se poate, ne explică agenții impbiliari.
„Parcările cu stații de încărcare electrică sunt viitorul. Și noi ne gândim la asta. Ba mai mult, vrem să avem și pentru alte device-uri, cum ar fi trotinetele. Ne gândim ca sursa de încărcare să fie panourile solare chiar. Cred că în doi-trei ani, vom vedea mai multe parcări cu stații de încărcare electrică. Totul depinde de zonă în imobiliare. Eu am oferte în zona Popești- Leordeni acum, iar oamenii sunt interesați mai mult de cât de repede se pot deplasa la muncă, nu neapărat de mașina electrică”, a explicat Luigi Iorga.
Clădirile rezidențiale și nerezidențiale care au mai mult decât 10 locuri de parcare vor trebui dotate cu stații de încărcare pentru mașini electrice, potrivit Legii 101/2020.
Potrivit acesteia, dezvoltatorii imobiliari sunt obligați să instaleze cel puțin un punct de încărcare electrică, dar și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru minim 20% din locurile de parcare prevăzute.
„E bine să ai mașină pentru deplasări cu adevărat lungi”
Cele mai multe dintre persoanele chestionate de Ziarul de Investigații spun că, într-adevăr, mașina e utilă, dar mai mult pentru deplasările lungi. Pentru fluidizarea traficului rutier, combaterea poluării, promovarea mișcării oamenii ar trebui să mai renunțe la autoturisme, este opinia majoritară a tinerilor consultați de noi.
În ceea ce privește trendul de a evita orașele aglomerate, datele de la Institutul Național de Statistică spun totul. Aproximativ 40% dintre românii cu vârsta până în 40 de ani s-au arătat interesați să cumpere un teren în satele din țară. Alții 30%, proprietari de imobile în orașele mari au cerut să fie închiriate, pentru a se muta în orașele natale. Brokerii spun că, la bază este pandemia. În orașele mici, se simt mai în siguranță.
În noile ansambluri rezidențiale suprafața utilă a unui apartament cu două camere variază între 33mp-75 mp, potrivit surselor citate, membri ai Asociației Brokerilor Imobiliari(n.r ABI). În ceea ce privește costul, totul depinde de faciltăți. Prețul pe metrul pătrat nu este mai jos de 1400 de euro.