Violeta Alexandru le răspunde susținătorilor USR PLUS, după ce aceștia au denigrat-o online

„O spun direct - pot conta pe mine colegii din USR – PLUS. N-ar trebui să aibă emoții în ceea ce privește corectitudinea mea în luarea deciziilor sau respectul pentru munca în echipă”, a subliniat fostul ministru al Muncii. Conflictul a început de la mesajul Violetei Alexandru, de ieri, în care aceasta a criticat criza gunoaielor din Sectorul 1

Violeta Alexandru
Violeta Alexandru / Foto: Facebook

Șefa PNL București, Violeta Alexandru, le-a răspuns susținătorilor USR PLUS, după ce aceștia au criticat-o îndelung. Mai exact, fanii formațiunii politice aminte anterior s-au simți lezați, în numele partidului, în momentul în care liberala a criticat, la rândul ei, activitatea din Sectorul 1, cel acoperit de gunoaie, în urma războiului dintre primarul Clotilde Armand și Romprest.

Violeta Alexandru: „Prea mult hate, din ură nu are cum să se nască nici încredere, nici soluții”

Conform acesteia, Violeta Alexandru ar fi primit multe comentarii denigratoare, în urma postării de ieri. „Am rezistat eu anul trecut, tot la fel, ca urmare tot a unei opinii exprimate, la violența de limbaj a lui Mircea Badea în ceea ce mă privea (și la instigarea la violență de limbaj ajunsă până la a mi se blestema copilul), astfel că voi lua ca atare și violența comentariilor de ieri atunci când mi-am exprimat un simplu punct de vedere pe tema crizei gunoaielor din Sectorul 1. Nu aș fi crezut că voi ajunge să fac această comparație. Prea mult hate și lucruri de acum 12 ani cu care nu am nicio legătură, lucruri amestecate în comentarii, insinuări că nu aș vrea să se facă lumină doar pentru a se răcori oamenii după, probabil, multă dezamăgire”, a scris Violeta Alexandru, pe Facebook.

Violeta Alexandru o acuză pe Clotilde Armand de lipsă de respect față de locuitorii Sectorului 1

Politicianul liberal le-a cerut, de asemenea, colegilor de la guvernare, să lupte împotriva PSD

Mai mult, Violeta Alexandru a ținut să le reamintească colegilor din coaliție că se află în aceeași echipă, astfel, sugerează aceasta, ar trebui să se lucreze în echipă, nu separat. „Iar liberalii știu să răspundă cu argumente, când este de răspuns, știu să respecte, știu să construiască. Pentru că este de muncit serios și de construit în România. Gândiți-vă mereu că alternativa pe care o au românii și bucureștenii, adică PSD, înseamnă păcăleală, promisiuni fără acoperire, inhibarea încrederii oamenilor în ei, dispreț pentru antreprenori, tocare de bani publici”, a mai precizat Violeta Alexandru.

Articolul precedentGalați, orașul de sub ape! Inundațiile au făcut ravagii în municipiu
Articolul următorRafila: „Pe Florin Cîțu îl despart 36 de milioane de mici de atingerea acestui obiectiv”
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.