Foto: Facebook/ISU „Bucovina
Foto: Facebook/ISU „Bucovina" Suceava

România a ajutat Ucraina, folosind HUB-ul logistic de la Suceava: au fost donate 11 ambulanţe care sunt destinate evacuării răniților.

De asemenea, țara noastră a trimis și ajutor medical de urgență.

Anunțul a fost publicat pe contul de Facebook ISU „Bucovina” Suceava

România a donat Ucrainei, prin HUB-ul logistic operaţionalizat la Suceava, un număr de 11 ambulanţe, pentru evacuarea răniţilor şi acordarea ajutorului medical de urgenţă”, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, cpt. Alin Găleată.

În plus, acesta a precizat că 9 autospeciale dintre cele 11 sunt din dotarea serviciilor judeţene de ambulanţă şi două din dotarea SMURD.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, autospecialele sunt complet echipate şi funcţionale. Toate acestea vor fi folosite pentru evacuarea răniţilor şi acordarea ajutorului medical de urgenţă, arată Mediafax, citat de G4 Media.

Donarea către partea ucraineană a celor 11 ambulanţe a fost aprobată la sfârşitul lunii trecute

Conform sursei citate, acest sprijin pe care România îl acordă Ucrainei a fost aprobat la sfârşitul lunii martie. Inițiativa a venit la propunerea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), prin Hotărâre de Guvern.

Din partea autorităţilor locale, la acţiune au fost prezenţi prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, şi inspectorul şef al ISU Suceava, col. Costică Ghiaţă, mai punctează Mediafax.

Potrivit comunicatului publicat astăzi, 18 aprilie, pe contul de Facebook, departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, sub egida Mecanismului European de Protecţie Civilă, a deschis primul Centru Logistic European pentru primirea, depozitarea, manipularea şi transferul asistenţei umanitare oferite Ucrainei de statele membre UE, în judeţul Suceava.

Sursa foto

Articolul precedentStarețul Mănăstirii Petrova este acuzat că ar fi abuzat sexual o refugiată din Ucraina
Articolul următorMinistrul Muncii vrea să apere sistemul de pensii. Budăi: „Nu cred că este momentul acum să dezechilibrăm mai tare sistemul”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time