Sursa foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Interne, Romania
Sursa foto: Facebook/Ministerul Afacerilor Interne, Romania

Un bărbat în vârstă de 72 de ani se află printre refugiații din Ucraina care au fost nevoiți să își părăsească țara luând doar câteva lucruri.

Bătrânul este vorbitor de limba română și a ajuns în tabăra de refugiați de la Rădăuți, unde a a atras atenția pompierilor.

Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne din România au publicat povestea bărbatului pe pagina de Facebook, text însoțit și de fotografii. În câteva ore, postarea a adunat peste 7.000 de vizualizări.

Pompierii l-au găsit pe banca din fața cortului unde este cazat, în tabăra de refugiați de la Rădăuți. Aici, Claudiu și Ionuț, doi dintre salvatori, s-au apropiat de el și au încercat să vadă dacă are nevoie de ceva

”- Nu am nevoie de nimic, băieți, a răspuns acesta în limba română.

Știți limba noastră?

Este și limba mea. Sunt jumătate român. Tatăl meu a fost român și mama ucraineană. România este și casa mea. Florea e numele meu.

Nu vreți să ridicați puțin capul? Tot timpul ați privit în pământ.

Unde să mai privesc, copii? Unde? Am 72 de ani. Am pierdut tot. Am plecat din Ucraina, cum mă vedeți. Pentru ce să mai trăiesc? Pentru ce?

Nu vreți să veniți cu noi? Am vrea să vă arătăm cum ne-am organizat aici.

Nu pot, copii, deși mi-ar prinde bine o mișcare. Mă dor picioarele și nu pot merge decât foarte puțin. Am pierdut și bățul în care mă sprijineam. Lăsați-mă pe mine! Aveți grijă de cei mai tineri de aici. Eu sunt bătrân de acum. Nu am nevoie de nimic”, se precizează în textul publicat de reprezentanții Ministerului de Interne, pe contul de socializare

Bătrânul din Ucraina izbucneşte în lacrimi când primeşte pantofi de la pompierii din Rădăuţi: „Mi-ați dat viața de aici încolo”

După un timp, cei doi pompieri s-au întors la bancă. Nimic nu se schimbase, nea Florea stătea tot cu capul aplecat.

V-am adus ceva să vă ajute, i-a spus Claudiu, arătându-i o cârjă. Acum chiar vrem să veniți cu noi.

Măi, copile, măi…

Dar am și eu o condiție. Vreau să mă lăsați să vă încalț cu ghetele acestea. Văd că aveți papuci în picioare, a spus Claudiu și s-a aplecat să-l încalțe.

Când s-a ridicat în picioare, ochii lui nea Florea erau tot în lacrimi.

Nu vreau să mai plângeți. O să vedeți că o să fie bine!

Știi de ce plâng, copile? Papucii aceștia de i-ai scos mi-au salvat viața din Ucraina și până aici. Cu altceva nu am apucat să mă încalț. Iar voi acum, prin ce ați făcut pentru mine, mi-ați dat viața de aici încolo. Si pentru asta vă mulțumesc din toată inima mea. Uite, de asta plâng, de bucurie.

Nu trebuie. Chiar nu am făcut nimic.

Ba da… nici nu vă dați seama cât ați făcut!”, au povestit reprezentanții, pe pagina de Facebook.

Crucea Roșie: Un nou val de refugiați din Ucraina ar putea ajunge în România

În România ar putea ajunge un nou val de refugiaţi, de aceasta data din estul Ucrainei. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Crucii Roșii.

Dacă se intensifică luptele în partea de est a Ucrainei, ne aşteptăm şi la un scenariu negru, care ar presupune intrarea în ţară a unui grup mai mare de refugiaţi din Ucraina şi asta presupune să fim pregătiţi pentru o situaţie de acest fel”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucii Roșii Române.

De asemenea, organizația „Salvați Copiii” a organizat un transport umanitar în Republica Moldova unde se adăpostesc aproape 100 de mii de ucraineni. 40 de mii sunt copii.

Articolul precedentKelemen Hunor: Vor fi probleme. Trebuie să ne pregătim mental, cu toţii
Articolul următorElena Udrea va ajunge azi din nou în fața magistraților bulgari!
Jurnalist full-time / Pesimist part-time