Sursa foto: Facebook / Vladimir Putin)
Sursa foto: Facebook / Vladimir Putin)

Liderul de la Kremlin ia în calcul, din ce în ce mai mult, otrăvirea, metoda preferată a serviciilor secrete din Rusia.

Conform declaraţiilor oferite de un jurnalist american, Vladimir Putin a devenit din ce în ce mai paranoic.

Prin urmare, speriat că ar putea fi otrăvit, președintele Rusiei a luat o decizie fără precedent şi a concediat tot personalul de la Kremlin.

Liderul de la Kremlin a renunţat la 1.000 de persoane, printre care spălătorese, secretare și bucătari

Potrivit jurnalistului Craig Copetas, în cursul lunii februarie, 1.000 de angajaţi au rămas fără un loc de muncă.

Jurnalistul american spune că informaţiile pe care le deţine şi pe care le-a făcut publice, le-a aflat de la surse din cadrul serviciilor de spionaj.

Mai mult, ziaristul a adăugat că, în prezent, liderul rus ar avea angajați care îi gustă mâncarea înainte de a o consuma.

Evaluarea comunității de informații este că Putin este speriat”, notează Copetas. Articolul a fost publicat în The Daily Beast.

De-a lungul timpului, mai mulți oponenți de-ai lui Vladimir Putin au fost otrăviți

Craig Copetas reamintește că aceasta este metoda preferată de asasinare a serviciilor secrete din rândul cărora provine și Putin.

Fostul agent Aleksandr Litvinenko, devenit disident, a murit în 2006, la Londra. Acesta a fost otrăvit cu poloniu, un element radioactiv.

În 2018, fostul spion rus Serghei Skripal, aflat în Marea Britanie, abia a scăpat cu viață. Şi acesta a fost otrăvit cu neurotoxina noviciok, notează Ştirile Pro TV.

În 2020, Aleksei Navalnîi, liderul opoziției ruse, a supraviețuit unui atac cu noviciok. Atacul a fost atribuit serviciilor ruse.

Articolul precedentMinistrul Apărării: “Nu se pune problema mobilizării bărbaţilor între 18 şi 60 de ani în caz de război”
Articolul următorGabriela Firea: „Protejăm copiii aflați în situații de risc”
Jurnalist full-time / Pesimist part-time