Salubrizare Fapte 5, o problemă moștenită care trebuie rezolvată

Pentru că Sectorul 5 nu are cum să rămână fără un prestator de servicii de salubrizare, în ședința de Consiliu Local a Sectorului 5 de astăzi, pe ordinea de zi s-a propus, la inițiativa primarului Cristian Popescu Piedone, un proiect de Hotărâte privind asigurarea continuității serviciului public de salubrizare, prin încheierea unui contract de prestări

Consiliul Local al Sectorului 5 s-a reunit astăzi într-o nouă ședință pentru a căuta soluții cu privire la situația neplăcută în care se află Salubrizare Fapte 5, compania de care vechea administrație nu a catadicsit să se îngrijească, punând, astfel, în pericol sănătatea publică a locuitorilor din sector, acum. Reamintim că Agenția pentru Protecția Mediului București a dispus suspendarea Autorizației de Mediu pentru Salubrizare Fapte 5 S.A. pe o perioadă de șase luni, astfel, în ședința de astăzi s-au căutat soluții pentru ca cetățenii Sectorului 5 să nu rămână fără un agent de colectare a gunoiului, la fel de importante fiind, de asemenea, și locurile de muncă ale angajaților companiei de salubrizare.

Citește și: Piedone: „Nu vreau să văd gunoi pe străzi și nu vreau să lăsăm sute de oameni fără loc de muncă”

Salubrizare Fapte 5, soluții pentru asigurarea continuității serviciului public, prin încheierea unui contract de prestări servicii

Pentru că Sectorul 5 nu are cum să rămână fără un prestator de servicii de salubrizare, în ședința de Consiliu Local a Sectorului 5 de astăzi, pe ordinea de zi s-a propus, la inițiativa primarului Cristian Popescu Piedone, un proiect de Hotărâte privind asigurarea continuității serviciului public de salubrizare, prin încheierea unui contract de prestări servicii în urma derulării unei proceduri de negociere a unui anunț de participare.

Ședința de consiliu local al Sectorului 5 se poate urmări integral aici:

Ședința legal constituită și cvorumul de 16 consilieri prezenți atât în sală, cât și online.

La începutul ședinței, edilul Piedone a declarat: „Trebuie să găsim o soluție pentru ca gunoiul să nu rămână pe străzi”. În urma mai multor acuze venite din partea consilierilor USR PLUS și PMP, pe tema alianțelor politice, primarul a spus că vorbim despre o problemă reală, cea a Salubrizare Fapte 5, iar în această ecuație politicul nu își are rost, fiind necesar ca toți consilierii, indiferent de culoarea acestora politică, să lucreze împreună, ca un tot unitar. A menționat însă și: „Cu groparul Sectorului 5 nu stau la aceeași masă”, referidu-se la fostul primar, Florea Daniel, principalul vinovat pentru situația societății de salubrizare.

Ședința a fost suspendată după aproape două ore de dezbateri, la sugestia președintelui.

Discuțiile vor continua și mâine, la aceeași oră, când se vor căuta, din nou, soluții pentru rezolvarea acestei probleme strigente.

Primăria Sectorului 5 se confruntă cu grave probleme financiare

O problemă suplimentară discutată în cursul ședinței de astăzi, în prezența unui reprezentant al băncii, este cea legată de datoriile pe care Primăria Sectorului 5 le are, ceea ce poate duce la propriri. Primarul Cristian Popescu Piedone a declarat că va dezbate în comisiile de specialitate problema, pentru a se hotărî „cum este mai bine”.

Articolul precedentConstanța: o nouă filmare arată că femeia care a căzut de la etaj a fost mutată. Explicația ISU
Articolul următorCîțu spune că toate cultele sunt de acord cu bugetul alocat, Secretariatului de Stat pentru Culte ar vrea o suplimentare
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.