Ana Loredana Predescu, deputat PPU (social-liberal), afiliat grupului parlamentar PSD, atrage atenția cu privire la siguranța vaccinării anti-Covid a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, după ce a descoperit ce achiziție urmează să facă MAI în contextul extinderii vaccinării și pentru această categorie de populație. Concret, este vorba de 4.000 de dispozitive cu adrenalină, susține deputatul, într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.
Alte două vaccinuri se fac în această categorie de vârstă
Totodată aceasta se întreabă dacă stocurile urgente de adrenalină sunt făcute și pentru altfel de vaccinuri, știind că în acest interval de vârstă copiilor le sunt administrate alte două vaccinuri: ROR (vaccin rujeorlic-rubeionic-oreion, la 5 ani), respectiv DPTa-VPI (vaccin diftero-tetano-pertussis acelular-poliomielitic, la 6 ani), potrivit Calendarului Național de Vaccinare.
„Este oare vaccinul pentru copii sigur? Avem oare suficiente date la dispoziție pentru a lua decizii cruciale? Ne expunem copiii la un potențial rău? Oare aceasta este singura soluție pentru a eradica pandemia? Se mai fac stocuri urgente de adrenalină pentru alte vaccinuri? Se cunosc oare mai multe detalii despre acest vaccin decât știm noi”, se întreabă deputatul.
De asemenea, întrebările pe care parlamentarul și le pune vin și în contextul în care acesta este părinte a doi copii. „Dumneavoastră, părinții micuților, ce părere aveți despre ce urmează să se întâmple? Acum copiii noștri plătesc prețul așa-zisei «reveniri la normal», copiii trebuie să fie responsabili pentru gestiunea proastă a pandemiei, pentru lipsa testelor, pentru lipsa tratamentelor din spitale, pentru lipsa stocurilor de oxigen?”, mai scrie Ana Loredana Predescu, adăugând că „nu există suficiente date statistice oficiale privind statistica infecțiilor cu Sars-cov2 în rândul copiilor cu vârsta între 5-11 ani din care să reiasă necesitatea autorizării unui vaccin”.
Vaccinarea copiilor cu vârste între 5 și 11 ani ar putea începe, în România, până la sfârșitul anului
Autoritățile române fac pregătiri și așteaptă autorizarea Agenției Europene a Medicamentelor (EMA), săptămâna viitoare. Cât privește debutul campaniei de vaccinate a copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani, acesta depinde de livrările dozelor speciale pentru copii.
„Din punct de vedere organizatoric, noi, la sfârşitul acestei luni, ne dorim să fim pregătiţi. Ce-nseamnă asta? Cu organizarea cabinetelor de vaccinare, atât în unităţile sanitare, cu pături, cât şi în centrele de vaccinare deja funcţionale, unde există vaccin de la compania Pfizer şi care vor primi suplimentar şi vaccin destinat pentru grupa de vârstă 5-11 ani. Platforma de programare va fi pregătită, de asemenea, registrul electronic naţional vă fi adaptat pentru a putea înregistra persoanele vaccinate”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare.
De asemenea, Gheorghiță a afirmat că serul va fi furnizat în flacoane diferite, de câte 10 doze fiecare, cu precizarea ca o doză pentru copii va fi doar o treime din doza administrată unui adult.
Până în acest moment trei țări au început vaccinarea copiilor de această vârstă: SUA, Israel și Austria.
Israel a început vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani