Sursă foto: Facebook/Maia Sandu
Sursă foto: Facebook/Maia Sandu

Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova, a discutat astăzi, 17 octombrie, cu președintele din Georgia, Salome Zurabișvili.

Aceasta s-a aflat într-o vizită de lucru la Chișinău.

Maia Sandu este pregătită pentru o viitoare cooperare cu Georgia

Mi-am exprimat speranța că, odată cu aceasta, vom da un nou impuls relațiilor bilaterale. Ne dorim o cooperare mai intensă în domeniul comercial-economic și în atragerea investițiilor, dar și mai multe relații culturale”, a transmis Președintele Republicii Moldova.

În același context, Maia Sandu a precizat că a purtat discuții despre perioada complicată pe care o trăim din cauza războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Am reiterat respectul necondiționat al Republicii Moldova pentru suveranitatea și integritatea teritorială a țării vecine, în cadrul hotarelor sale recunoscute internațional. Am menționat, totodată, sprijinul nostru pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei care, la fel ca noi, are pe teritoriul său conflicte nesoluționate”, scrie Maia Sandu, într-un text publicat pe contul de Facebook.

Președintele Republicii Moldova: ”Datoria noastră este să facem totul pentru a grăbi realizarea visului european al popoarelor noastre”

Raportat la integrarea ambelor state în Uniunea Europeană, Maia Sandu a precizat că, atât moldovenii, cât și georgienii au aspirații europene clare, iar datoria guvernelor ambelor state este de a face tot posibilul pentru a grăbi aderarea la UE.

Sunt convinsă că valorile comune ale libertății și democrației, alături de schimbul de experiență în procesul de integrare europeană, vor ajuta țările noastre să avanseze în parcursul european”, a conclus Președintele Republicii Moldova.

Articolul precedentEugen Tomac: ”Pensiile trebuie mărite cu 25%. Românii merită o viața decentă”
Articolul următorFoarte mulți români păstrează deșeurile electrice, chiar dacă acestea sunt nefolosite sau stricate
Jurnalist full-time / Pesimist part-time