Unul dintre tablourile pictate de Adolf Hitler. Sursa foto: Wikipedia
Unul dintre tablourile pictate de Adolf Hitler. Sursa foto: Wikipedia

Postul britanic Channel 4 a primit critici dure după ce a cumpărat un tablou semnat de Adolf Hitler.

În cadrul unei emisiuni, publicul din studio va decide dacă lucrarea va fi sau nu distrusă.

Postul de televiziune a achiziționat mai multe lucrări ale unor artiști considerați ”problematici”, ca pedofilul Rolf Harris sau agresorul sexual Eric Gill

Jimmy Carr, gazda emisiunii, va conduce o dezbatere despre dacă o operă de artă poate fi vreodată separată de creatorul ei.

La final, publicul va vota dacă Carr ar trebui să distrugă lucrarea.

Dacă publicul decide să distrugă tabloul lui Hitler, acesta va fi tăiat în bucăți. Alte piese de artă din spectacol vor fi incendiate”, a declarat un purtător de cuvânt al Channel 4 pentru CNN.

Controversata emisiune ”Jimmy Carr Destroys Art” va fi difuzată pe 24 octombrie.

Holocaust Memorial Day Trust a acuzat spectacolul că ”face din Hitler un subiect de divertisment”

Nu este nimic distractiv sau de râs când vorbim de Hitler sau de uciderea a șase milioane de evrei și la persecuția a altor milioane. Într-un moment de creștere a distorsiunii Holocaustului, totul se trivializează într-un mod periculos”, a declarat Olivia Marks-Woldman, directorul executiv al trustului, într-o declarație pentru CNN.

Potrivit postului de televiziune, distrugerea artei ar fi doar ”tradiție și libertate de expresie”

Într-o declarație pentru CNN, Channel 4 a apărat emisiunea, numind-o ”o explorare atentă și nuanțată a limitelor liberei expresii în artă”. Mai mult, organizatorii se întreabă dacă lucrările unor artiști disprețuitori din punct de vedere moral merită încă să fie văzute.

Purtătorul de cuvânt al Channel 4 a spus că emisiunea ”se referă direct la dezbaterea actuală despre cultura anulării și face parte dintr-o lungă tradiție a Channel 4”.

Articolul precedentClotilde Armand a indus în eroare opinia publică din nou? Documentele obținute de noi arată că „mută” public un incendiu de dragul discursului politic. Documente
Articolul următorRomânii se reorientează: aleg panourile fotovoltaice, pentru a fi independenți energetic
Jurnalist full-time / Pesimist part-time