Cazanciuc se revoltă: „Parlamentul nu e o anexă a Guvernului României”

Senatorul PSD nu mai vrea să fie sub „umbrela” Guvernului, cerând, într-o oarecare măsură, independența Parlamentului

Foto: preluare Cotidianul

Omul cu numărul doi din Senat, social democratul Robert Cazanciuc consideră că „este pur şi simplu o sfidare la adresa Parlamentului această convocare în a cincea sesiune şi cred că va fi încă o sesiune săptămâna viitoare. Parlamentul nu e o anexă a Guvernului României, care emite ordonanţe de urgenţă când care chef, fără justificare”, a declarat Cazanciuc, adăugând că Parlamentul ar fi aprobat o lege pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe pe perioada vacanţei parlamentare, fapt care, așa cum era de așteptat, îl nemulțumește pe senatorul PSD.

Cazanciuc admite că „sigur, pot fi situaţii speciale, cum a fost anul trecut, când am discutat în sesiune pandemia”, însă consideră că acum aceste excepții de la regulă nu se mai aplică

Mai mult, Cazanciuc a menționat, de asemenea, că, fiind de peste un an și jumătate în pandemie, Guvernul ar fi trebuit să știe deja ce să facă, având experiența necesară. „Guvernul este preocupat de fapt de alte lucruri, nu avem premier, nu avem preşedinte, ţara nu este guvernată şi atunci venim cu ordonanţe de urgenţă, când ar fi trebuit să emită Guvernul ordonanţe simple în această vacanţă parlamentară”, a mai declarat Cazanciuc, citat de Agerpres.

Mai mult, senatorul social democrat a mai spus că un alt motiv de nemulțumire îl constituie ședințele de plen desfășurate online, adăugând că PSD ar fi cerut în repetate rânduri prezența fizică. „De altfel, o să decidem dacă vom mai participa sau nu la lucrările Senatului începând din septembrie, dacă plenul va fi efectiv fizic. Din moment ce ne putem aduna cu zecile de mii pe stadioane, cred că ne putem aduna 136 în plenul Senatului”, a mai spus Robert Cazanciuc.

Citește și: Afacerea „Romprest”, de la finanțatorii lui Dinamo și VIP-urile din „Grupul de la Monaco” la războiul dintre Drăcea și Maricel Păcuraru

Articolul precedentUn elicopter a survolat platoul Bucegi: amenzi pentru grătarele făcute în păduri
Articolul următorExplozie politică la Poșta Română. Conducerea refuză să spună public cum se fac angajările
Iulia KELT
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.