Liderul PNL, Ludovic Orban a afirmat, luni seară, că dezvăluirile făcute cu privire la trecutul premierului au afectat atât încrederea în Florin Cîțu, cât și în Partidul Național Liberal. De altfel, acesta s-a arătat deranjat și de faptul că Florin Cîțu a omis să informeze opinia publică în această privință, considerând că era mult mai simplu dacă își cerea scuze decât să se ajungă la momentul de criză, ce poate afecta nu doar cariera politică a premierului, dar și România.
„În ceea ce mă priveşte, sunt foarte îngrijorat. Florin Cîţu nu este orice membru al PNL, este prim-ministrul care a fost susţinut de PNL, orice face Florin Cîţu, bun sau rău, face bine PNL sau face rău PNL. Ce s-a întâmplat săptămâna trecută a provocat o pierdere masivă de încredere în premierul Cîţu şi, din păcate, şi în PNL”, a declarat Ludovic Orban, la Realitatea Plus. Totodată acesta consideră că întregul efort pe care PNL l-a făcut din 2017, pare să se fi fost în zadar.
Cîțu, evaziv și arogant în explicații
Cât privește strict persoana lui Florin Cîțu, președintele PNL a ținut să sublinieze că cel mai deranjant a fost faptul că premierul a omis să informeze opinia publică. „Când ajungi în astfel de funcţii, deja de la lider de grup la Senat, ministru de Finanţe, premier, nu ai voie ca în discuţiile cu partenerul tău, cu preşedintele Iohannis, care poartă răspunderea nominalizării premierului, (…) era de 10 ori mai simplu dacă el povestea. Şi în al doilea rând – stilul ăsta evaziv, chiar arogant, de a răspunde la nişte întrebări”, a spus Orban. De altfel, în opinia sa, consideră că era mult mai simplu dacă premierul Cîțu și-ar fi cerut scuze „pentru că a crezut în sinea sa că nu era foarte important, poate că i-a fost un pic ruşine, să spună de episodul ăsta”.
Florin Cîțu, un al doilea dosar din America
Nici legat de episodul cu cardul de credit, Cîțu nu a fost convingător. „El trebuie să răspundă la întrebare, este adevărat ce scrie acolo, că tu ai cheltuit de pe card suma cutare şi întrebarea care trebuie să i se pună este tocmai dacă a plătit banii înapoi sau dacă nu i-a plătit, nu că judecătorul nu a judecat speţa”, a mai afirmat Orban.
Potrivit unui sondaj de opinie, publicat de Politico.eu, privind intenția de vot, PNL se află în „cădere liberă”, ajungând la numai 18% din opțiunile românilor, în scădere față de 2020, în timp ce PSD a ajuns la 34%, Alianța pentru Unirea Românilor la 14%, iar USR PLUS la 12%.