De la începutul conflictului din Fâșia Gaza, aproximativ 200 de civili palestinieni au murit, în urma atacurilor cu rachete întreprinse de Israel asupra regiunii, informează agenția de presă AFP, citată de Agerpres și de Hotnews.ro. Mai exact, zeci de atacuri au avut loc, în noaptea de duminică spre luni, atacuri care au avut ca rezultat decesul a încă 42 de cetățeni palestinieni – în ciuda faptului că președintele Israelului, Benjamin Netanyahu, dădea asigurări zilele trecute că se va face tot posibilul pentru ca civilii să nu pice pradă conflictului dintre cele două țări.
Într-un comunicat, autoritățile din Israel declarau că atacurile ar fi fost îndreptate împotriva unor „ținte teroriste” din Gaza
Mai mult, atacurile au avut parte de contraofensivă, fiind atacate, în cursul aceleiași nopți, inclusiv câteva localități israeliene, la puțin timp după miezul nopții.
Între timp, azi-noapte, în Gaza au murit 42 de persoane, printre care opt copii, însă și doi medici. Din data de 10 mai, dată de start a conflictului armat dintre Israel și Palestina, au decedat aproximativ 200 de palestinieni, dintre care 58 de copii. 1.200 de persoane ar fi fost rănite.
Clădirea agenției The Associated Press, distrusă. Hamas amenință că va ataca Tel Aviv
Oficialii europeni vor organiza, în cursul acestei săptămâni, o conferință online pe această temă. Mai mult, aceștia s-au pronunțat deja împotriva conflictelor din regiune, considerând ostilitățile ca fiind inutile, în acest context.