Șoșoacă, „fenomenul” care-l face pe Vadim să se răsucească în mormânt

„Noaptea, copiii dorm nu stau să se roage pentru tâmpenii”, declara Diana Șoșoacă în 2017, cu bătaie directă spre Biserică pe care, la vremea respectivă nu părea s-o agreeze. Totul ca în 2020 să se reinventeze și să se schimbe la 180 de grade!

Foto: preluare Aktual24

Controversata senatoare independentă, Diana Șoșoacă, uimește cu fiecare declarație de presă, ori publicată pe conturile sale de socializare. Fără opreliști în exprimare, politicianul mizează mereu pe „șoc”, un cuvânt atât de drag multor români. Răscolește orice subiect, ca mai apoi să-l întoarcă în favoarea sa și categoric împotriva „dușmanilor patrioților adevărați”. Sentimentul strămoșesc, dus la rang de cancan. Și culmea, funcționează!

Diana Șoșoacă a știut exact ce segment de populație „să atingă”

Pe seama Dianei Șoșoacă s-au făcut, de-a lungul timpului, fel de fel de glumițe. Unele amuzante, altele flasce. Cu toate astea, dincolo de asta, trebuie să-i dăm Cezarului ce e al Cezarului: Șoșoacă a știut, încă de la bun început, să se facă remarcată, mizând pe acel segment de populație mai ușor de convins. Lor, cea care acum e senatoare, le-a spus exact ce-și doreau să audă, astfel că, într-un timp extrem de scurt, Șoșoacă a devenit pseudo-apărătorul celor „simpli” și „lipsiți de apărare”.

Citește și: Se întoarce Fram. Frigiderul Fram: „Din trecut, în prezent”

Mai mult, cu toate că în trecut tuna și fulgera la adresa Bisericii, odată ajunsă în politică, Șoșoacă s-a schimbat la o sută optzeci de grade și a început „să le bată toaca” tututor celor care au mai multă încredere în preoți decât în președinte, premier sau oricare alt politician devenit administrator de țară.

„Spalarea creierelor incepe de la varsta frageda. (…) Noaptea, copiii dorm nu stau sa se roage pentru tampenii. Notele bune se iau daca inveti, nu daca atingi morti putreziti”, spunea senatoarea în 2017, despre moaște.

Pe ei, pe credincioși, i-a condus mai ceva ca Iisus Hristos spre mântuire, o mântuire care se leapădă de vaccin, de mască și de pandemie. De altfel, într-o declarație mai veche a sa, Diana Șoșoacă declara că „ar fi avut Covid” înainte să se nască. Nu știm sigur dacă înainte ca virusul să se nască, ori chiar ea.

În mod cert, Șoșoacă rămâne un fenomen care-l face chiar și pe Vadim Tudor să se răsucească în mormânt. Iar dacă „tribunul” se făcea remarcat, pe lângă accesele de furie necontrolată, și prin prisma unui umor unic, în cazul Dianei Șoșoacă avem parte exclusiv de furie.

Articolul precedentCare for Dogs Brașov – Povestea unei asociații care schimbă vieți
Articolul următorGaza: încă 42 de civili pelestinieni uciși. Opt dintre aceștia sunt copii
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.