Violeta Alexandru

Violeta Alexandru a plecat în Germania pentru a verifica situația românilor plecați la muncă. Cum condițiile pe care au trebuit să le suporte o serie de muncitori români plecați în Germania au stârnit rumoare în opinia publică, ministrul a făcut ceea ce a promis, și-anume s-a dus personal să verifice situația, pentru ca mai apoi să caute o soluție pentru rezolvarea acesteia.

Violeta Alexandru, în drum spre Germania

„O altă provocare a stării de urgenţă, căreia ne-am străduit să îi răspundem corect şi fără patimă, a venit din partea sezonierilor români care au plecat să muncească în străinătate în ultima perioadă. Respect dreptul oricărui român să muncească oriunde alege să facă acest lucru şi îi rog pe toţi cei care (re)încep munca să facă acest lucru cu forme legale, să citească contractele cu atenţie, să solicite răspunsuri clare înainte de semnarea contractului. Dacă se întâmplă totuşi să întâmpine probleme, indiferent unde muncesc, în România sau în străinătate, trebuie să semnaleze orice potenţial abuz. Am nevoie să vorbesc cu românii noştri serioşi care muncesc în Germania. Aşa că am plecat spre ei”, scrie sâmbătă ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale pe pagina sa de Facebook.

Despre plecarea ministrului în Germania, Todor Polak a afirmat la rândul lui:

„Doamna ministru (Violeta Alexandru, ministrul Muncii, n.r.) şi-a dorit să meargă în Germania pentru a vedea dacă suspiciunile care au apărut în presă în ultima perioadă se confirmă. Din informaţiile pe care le avem sunt undeva în jur de 26.000 – 27.000 de cetăţeni români care au plecat cu curse charter în ultima perioadă în Germania pentru a lucra în agricultură. Din informaţiile pe care noi le avem şi din întâlnirile pe care le-am avut cu ataşaţii de muncă care sunt pe fiecare ambasadă în parte, noi nu am primit sesizări asupra abuzurilor la care sunt supuşi cetăţenii sau lucrătorii români”, a declarat Tudor Polak la Digi24.

Articolul precedentFlorin Cîțu, despre mersul ca pe ață al economiei românești
Articolul următorMoțiune pentru demiterea ministrului Agriculturii: „Lenea, minciuna şi incompetenţa ministrului Oros”
Jurnalist full-time, fotograf part-time, graphic designer sfert-time. În timpul liber îmi slujesc pisica, mă plimb cu bicicleta și dezvolt obsesii legate de Star Trek.